Agresorul baschetbaliştilor din Brăila, declaraţii surprinzătoare! Ce a spus "Dasaev" după ce a ajuns la judecătorie

17 sep 2018 9091 afişări Comentează şi tu Baschet
Agresorul baschetbaliştilor din Brăila, declaraţii surprinzătoare! Ce a spus "Dasaev" după ce a ajuns la judecătorie

Daniel Gabriel Husein, principalul suspect în cazul atacului asupra sportivilor din Brăila, s-a prezentat, luni, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. Posibilul agresor a declarat că nu are legătură cu baschetbaliştii agresaţi.

S-a spus că eu sau cineva din Brăila am avea ceva cu ei. Nu este adevărat. Eu sunt prieten cu toţi sportivii. Îmi place sportul. Nu ştiu de ce a apărut aşa. Aşteptăm şi noi să spunem că nu avem legătură”, a declarat Husein, care a venit la audieri împreună cu un avocat.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila au ajuns şi poliţiştii de la Investigaţii Criminale, pentru a participa la audierile bărbatului.

Reprezentanţii clubului Cuza Sport unde sunt legitimaţi baschetbaliştii americani au prezentat primele informaţii din cadrul anchetei desfăşurate de procurori şi spun că sportivii au fost atacaţi fără motiv de un grup mare de persoane.

Pentru a clarifica contextul desfăşurării acestui incident, vă prezentăm varianta oficială rezultată în urma studierii imaginilor video de către organele de cercetare penală. Sportivii echipei Cuza Sport Brăila au fost atacaţi, în prima instanta, de către un agresor, fără nici un motiv sau conflict prealabil. Aceştia au încercat sa calmeze spiritele şi să părăsească locaţia, moment în care un grup de 8-9 indivizi (aşa cum reiese din imagini) au năpustit asupra lor. Menţionăm ca acesta a fost momentul în care jucătorii de cetăţenie americană au fost agresaţi fizic prin lovituri de pumni, picioare, scaune aruncate şi înjunghieri repetate cu un cuţit. Ţinem sa precizam faptul ca acest incident nu a pornit, aşa cum este speculat în presă, din cauza unor prezenţe feminine din grupul atacatorilor, întrucât sportivii au venit într-un grup restrâns, neinteracţionand cu nimeni altcineva din incinta locaţiei”, se arată în comunicatul clubului Cuza Sport.

Cei doi baschetbalişti, Joseph McClaim şi Darrell Bowie, sunt în continuare sub supravegherea medicilor, în spitale din Brăila şi Bucureşti.

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.