Cazul baschetbaliştilor înjunghiaţi la Brăila | Decizia primită luni de cuţitarul Dasaev: ce se întâmplă cu principalul suspect din dosar

24 sep 2018 7835 afişări Comentează şi tu Baschet
Cazul baschetbaliştilor înjunghiaţi la Brăila | Decizia primită luni de cuţitarul Dasaev: ce se întâmplă cu principalul suspect din dosar

Viaţa lui Daniel Gabriel Husein, alias "Dasaev", interlopul brăilean care i-a înjunghiat weekendul trecut pe Joseph McClain şi Darrel Bowie într-un pub din Brăila continuă în spatele gratiilor. Luni, Tribunalul Brăila i-a respins contestaţia, astfel că autorul atacului va rămâne după gratii pentru încă cel puţin o lună.

Cunoscut în oraş pentru activităţile sale în afara legii, Dasaev s-a predat anchetatorilor lunea trecută, la o zi şi o noapte după atac, a respins faptele şi avocatul său a încercat să-i convingă pe judecători că nu e vinovat, dar demersul său nu a avut succes. Acuzat de tentativă de omor calificat, port şi folosirea fără drept de obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, Husein va rămâne în închisoare, de unde va aştepta judecarea dosarului. Unul care, în ciuda insistenţelor avocatului celor doi sportivi americani, nu va ajunge la Bucureşti, ci va rămâne la Brăila

Joseph McClain, 25 de ani, şi Darrel Bowie, 24 de ani, au fost înjunghiaţi în noaptea de 14 spre 15 septembrie pe terasa "Music Pub" din Brăila şi au avut nevoie de mai multe intervenţii chirurgicale pentru ca vieţile să le fie salvate. Pe lângă Dasaev, un alt suspect e implicat în caz.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.