LeBron James a semnat un contract de 154 milioane de dolari cu Los Angeles Lakers!

2 iul 2018 2367 afişări Comentează şi tu Baschet
LeBron James a semnat un contract de 154 milioane de dolari cu Los Angeles Lakers!

LeBron James, marea vedetă a baschetului nord-american, a semnat un contract pe patru ani cu echipa Los Angeles Lakers, în valoare totală de 154 milioane dolari, a anunţat agenţia care îi reprezintă interesele, Klutch Sports Group, potrivit marca.com.

După opt finale NBA consecutive, baschetbalistul american se mută în Conferinţa de Vest, la LA Lakers, unde va câştiga în primul sezon 35,6 milioane, în al doilea 37,4 milioane, în al treilea 39,2 milioane, iar în al patrulea sezon 41 milioane de dolari.

După ce agenţii săi au postat comunicatul oficial cu plecarea la Lakers, James şi-a luat rămas bun pe Instagram: ”Mulţumesc pentru 4 sezoane incredibile, Ohio. Aici va fi mereu casa mea”.

Înaintea acestui transfer, LeBron James a evoluat timp de patru sezoane pentru Cleveland Cavaliers. La finele lunii iunie, el şi-a anunţat însă clubul că nu va activa opţiunea care îi permite să pretindă un ultim an de contract, cu un salariu de 35,6 milioane dolari, preferând să devină jucător liber şi să semneze cu formaţia californiană.

După recentul eşec al lui Cavaliers în finala NBA, în faţa echipei Golden State Warriors, LeBron nu şi-a ascuns dorinţa de a evolua într-o echipă capabilă cu adevărat să rivalizeze cu Warriors, câştigătoarea a trei titluri NBA în ultimele patru sezoane.

Conform presei nord-americane, în afara formaţiei Los Angeles Lakers, alte două grupări, Houston Rockets şi Philiadelphia 76ers, l-au curtat pe triplul campion al NBA (2012, 2013 - cu Miami Heat, şi 2016 - cu Cleveland Cavaliers).

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.