Alexandru Dedu: „Sper să vină un aur european sau mondial la fete. Cu băieţii ne batem la calificare”. Interviu-eveniment cu preşedintele Federaţiei Române de Handbal

9 oct 2018 1423 afişări Comentează şi tu Handbal
Alexandru Dedu: „Sper să vină un aur european sau mondial la fete. Cu băieţii ne batem la calificare”. Interviu-eveniment cu preşedintele Federaţiei Române de Handbal 3 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7960/17549775/2/romania-rusia.jpg

Alexandru Dedu (47 de ani) a obţinut în februarie 2018 un nou mandat de preşedinte al FRH, la o diferenţă de un singur vot! Fostul handbalist al Barcelonei şi al naţionalei României ştie de ce a decăzut handbalul românesc la masculin şi încearcă să-l readucă în elită. Pe timpul primului mandat al lui Dedu, naţionala feminină a cucerit o medalie de bronz la Campionatul Mondial din 2015, iar CSM Bucureşti a câştigat Cupa Campionilor Europeni la feminin (2016). Alexandru Dedu recunoaşte că handbalul românesc are nevoie de specialişti şi le va vorbi cursanţilor de la Sports Business Academy despre drumul spre succes.

Cum stăm cu handbalul? Suntem o forţă în Europa la fete, dar la masculin nu reuşim să ajungem la turneele finale. Ce facem cu băieţii?
Sunt două chestiuni total distincte. Am avut discuţiile astea chiar de curând, şi în comisii, şi cu oamenii cu care lucrez. La fete, cred că suntem în primele cinci echipe ale lumii. Sunt optimist şi pentru viitor, pentru că avem nişte generaţii foarte frumoase care vin, cu individualităţi bune. Din ce văd acum, cred că naţionala României va fi, 10-15 ani, una competitivă. Dar competitivitatea la feminin nu se aseamănă cu aceea de la masculin, la nivel mondial. Sunt foarte multe ţări care investesc foarte mulţi bani la nivel feminin şi ne va fi din ce în ce mai greu. Până acum, partea nordică a fost foarte bine reprezentată, acum ştiu că şi în sudul Europei sunt investiţii majore. La masculin, în urmă cu vreo 20-25 de ani, s-a rupt ceva. Generaţia din care am făcut şi eu parte a fost cam ultima care a ţinut steagul sus. Eram invitaţi an de an în Germania, la Trofeul Campionilor, parcă aşa îi zicea, iar apoi, dintr-o dată, am ajuns să facem turnee în Germania cu echipe de Liga a doua sau Liga a treia. A fost o abordare total greşită.

Nu ne-or mai invitat la turneul ăla mare...
Nu e vorba despre asta. Nu detaliez. Eu spun doar ce am trăit ca jucător. Ca şi alţi colegi de-ai mei. S-au scăzut mult standardele. Ca să poţi să te lupţi cu cei mai buni, trebuie să joci cu cei mai buni, chiar dacă iei bătaie.

Dar de ce au scăzut aceste standarde?
Foarte probabil, din cauza lipsei banilor.

„La masculin, suntem departe de handbalul mondial”

Păi tot în Germania mergeam, deci nu cred că era vorba de bani...
Ba da. Realitatea este că suntem acum foarte departe de handbalul mondial. Noi l-am adus în urmă cu doi ani pe Xavi Pascual, care are şi formare universitară şi a fost dispus să lucreze la o strategie. Toate echipele naţionale şi Centrele Naţionale au primit o linie metodică pe care mergem şi acum. Este un proces care are nevoie de timp. Noul antrenor al naţionalei (n.r. - spaniolul Manuel Montoya Fernadez) are aceleaşi responsabilităţi. Vom continua linia metodică, dar implementând şi ideile dânsului. Eu cred că rezultate se pot vedea în următorul ciclu olimpic, poate şi mai mult. Ne străduim ca echipele naţionale mici ca vârstă să aibă cât mai multe meciuri în companii cât mai selecte. Juniorii, ca şi junioarele, au aproximativ 65 de meciuri internaţionale la categoria lor de vârstă. Juniorii au avut anul trecut 140 de zile de cantonament. Pentru o echipă naţională, este ceva de pe o altă planetă.

„Am uitat să muncim. Noi dormeam în sală, între antrenamente!”

Aşa făcea Mircea Lucescu la fotbal înainte de 1989...
Exact. Dar şi la handbal, când eram campioni mondiali. Noi am cam uitat să muncim. Îmi aduc aminte că noi, cei din generaţia mea, făceam trei antrenamente pe zi şi dormeam între antrenamente în sală, că n-avea rost să ne mai ducem la hotel, pierdeam timpul.

Păi pe ce dormeaţi?
Pe saltele! Erau saltele de la mai multe sporturi, le întindeam şi dormeam pe ele. Ne trezeam şi treceam iar la antrenament. Acum, dacă faci două antrenamente pe zi, e mult. Şi nu mi se pare ok.

Afară se munceşte mai mult?
Da, se munceşte. Şi se munceşte mai bine. Atenţie, vorbeşti cu un om care putea să stea oriunde în lume. Dar am venit în România. Nu vorbesc România de rău. Vorbim despre handbal, care are 8-9000 de legitimaţi la noi şi vrem să ne batem cu Germania, care are vreun 1.200.000, Franţa are 700.000, Danemarca – 600.000. Să vorbim şi de bugete. Ungurii au de vreo 10 ori bugetul Federaţiei Române de Handbal. La Franţa, nici nu mai vorbesc. Tocmai şi-au deschis Casa Handbalului.

Păi şi nu trebuie să lucrăm mai mult aici? Să aducem mai mulţi copii, tineri spre handbal?
Păi da, dar hai să vedem cine sunt legitimaţii. Sunt cei care participă activ la competiţiile unei federaţii. Federaţia Română de Handbal are ligă, Divizia A şi se ocupă de trei niveluri de juniori – fete şi băieţi. Iar la nivel teritorial, AJH-uri, mai avem juniori IV, minihandbal şi, de anul acesta, baby handbal. Ca tu să ai mai mulţi legitimaţi, competiţia ta trebuie să aibă mai multe niveluri. În măsura în care, legal, autorităţile locale nu finanţează decât Liga 1 şi Liga a doua – Divizia A în cazul nostru -, să creezi ligi inferioare este enorm de greu.

Nu puteţi să discutaţi direct cu autorităţile locale?
Am discutat. S-a încercat să se creeze campionat judeţean, iar ideea asta nu este de ieri, de azi, s-a încercat să se creeze campionat inetrregional, dar nu există finanţare. Există câteva mişcări foarte frumoase, unde s-au creat campionate judeţene şi regionale la iniţiativa unor îndrăgostiţi de handbal.

De-acolo să pornim. Să-i susţinem într-un fel...
Noi tot pornim, dar cu ce-i susţinem?

„Sistemul nu e ok. Campionatele universitare ar putea fi baza”

Ministerul?
Şi bugetul care e? Ideea este că sistemul nu e ok. Tot sportul are sute, mii de tineri care termină junioratul şi doar vârfurile au şansa să ajungă în echipe de seniori. Din punctul meu de vedere, o mare şansă o reprezintă campionatele universitare, pentru că universităţile sunt structuri autonome, cu o bonitate financiară corectă, care pot să exploateze această parte pentru a se promova. La ei este o piaţă destul de agresivă privind atragerea de studenţi.

„Metodologia de finanţare de la MTS ne pune piedici!”

Nu putem găsi un sponsor care să se asocieze cu o competiţie de acest gen, de tineret?
Este foarte probabil. Noi, preşedinţii de federaţii, eu, cel puţin, mă bat să fac rost de bani ca să pot să duc la sfârşit anul competiţional şi pentru ca echipele naţionale să meargă în hoteluri civilizate, să joace în săli încălzite şi să aibă echipament. Vezi tu, „găsim sponsori”, e uşor de zis. Metodologia de finanţare de la MTS, anul ăsta, ne-a pus piedici, asta ca să fiu drăguţ. Federaţia Română de Handbal a avut până în momentul de faţă o participaţiune undeva la 60-70%, din venituri proprii, cum n-a fost niciodată. Este prima oară de când sunt preşedinte când am dificultăţi financiare fiindcă a trebuit să susţin activităţile loturilor naţionale şi activităţile noastre într-o majoritate covârşitoare din venituri proprii.

„Vine Mourinho să antreneze în România?”

Impresia din afară este că sunt bani în handbal, de vreme ce am adus doi dintre cei mai buni antrenori din lume la naţionalele masculină şi feminină.
Cineva din România are nişte bani. Vine Mourinho să antreneze în România?

Nu.
Pardon! Şi-am spus tot, nu mai vreau să continui.

Totuşi, poate v-aţi aruncat prea sus. Nu trebuia să începeţi mai de jos?
Nu. Exact asta trebuia. E nevoie să învăţăm că există şi alte modalităţi de abordare a fenomenului sportiv şi a handbalului, în special. Ori, în momentul în care îţi vine un necunoscut, poate cu foarte mare dreptate, foarte la subiect şi foarte pragmatic şi spune că se poate altfel, dar care e un neica-nimeni, o să fie respins ca un sâmbure în gură. În momentul în care îţi vine cineva cu un curriculum vitae ireproşabil, pe care n-ai cum să-l conteşti, şi care spune că se poate altfel, s-ar putea să fii atent. Dar şi aceşti oameni sunt foarte greu acceptaţi şi, în multe cazuri, chiar respinşi.

Ce a rămas după Xavi Pascual

Totuşi, am adus antrenorul Barcelonei, şi tot nu ne-am calificat. Am adus antrenorul lui Gyor la naţionala feminină, dar am ratat la ultimul turneu final. Ce a rămas bun şi ce rămâne în continuare?
Au rămas extrem de multe, la toate nivelurile. A rămas o strategie pe care o vom continua. Au rămas nişte lucruri mici, dar care ajută enorm. Şi îţi dau un exemplu. Fiind foarte înalt, aveam o mare problemă să merg cu avionul, fiindcă nu prea sunt locuri de acest gen. Ca sportiv, nu prea e ok să mergi câteva ore înţepenit pe un loc mic, iar la puţin timp după aterizare, să mergi la antrenament. Xavi Pascual ne-a zis din start să vorbim cu agenţiile şi, la deplasări, locurile cele mai mari să fie ocupate de cei mai înalţi. A vrut ca planning-ul pentru avion să fie făcut cu ceva timp înainte. Ăsta e un exemplu, şi ca ăsta - zeci. Astea rămân. Plus atitudine la antrenament, modul cum arăţi ca echipă, ceea ce scoţi pe gură. Enorm de multe lucruri care, adunate, înseamnă performanţă.

Şi ceva mare a rămas?
Păi ceva mare avem o strategie şi ne vom duce pe ea la masculin sigur în următorii patru ani. Un mod de abordare a handbalului, un număr de antrenamente, o metodologie. Toate loturile naţionale se vor pregăti la fel, bineînţeles cu caracteristicile nivelului de vârstă.

Strategie făcută împreună cu Pascual?
Pascual a dat o linie, iar Montoya, care este şi el profesor universitar, va continua pe aceeaşi linie. Vrem ca tot ce înseamnă handbal la masculin să aibă o idee comună şi aceasta să se difuzeze şi în teritoriu, prin tinerii care vin la loturile naţionale.

Cum ai reuşit să-i aduci pe Pascual şi pe Ambros?
Nu pe cei doi, pe mai mulţi. Astea sunt nişte lucruri care se câştigă în ani, în zeci de ani. Faptul că oamenii cred în tine, au încredere în ce spui tu nu vine dintr-o discuţie, ci dintr-o istorie. Peste tot pe unde-am fost, am lăsat loc de bună ziua, am prieteni buni, care ştiu că, atunci când eu spun ceva, lucrul acela se întâmplă. Asta se câştigă enorm de greu şi se pierde foarte repede.

„Sumele pentru Pascual şi Ambros n-au fost ieşite din comun”

Da, dar bănuiesc că n-au venit pe mărunţiş. Trebuie să ai şi nişte bani.
Atenţie, trebuie să ai şi nişte bani, dar problema este că sumele n-au fost ieşite din comun. Sunt unii antrenori necunoscuţi pentru România, dar care ar fi cerut aceeaşi bani. N-au fost cerinţe de pe altă planetă. Ce spuneam cu Mourinho... Ar veni în România? Asta este problema. Oamenii ăştia nu l-au văzut neapărat pe Dedu, ci au văzut potenţial. Oamenii ăştia au un curriculum vitae, nu vin să-şi rupă picioarele. Au venit pentru că ei cred că handbalul românesc are ceva de spus.

Ai discutat mult cu ei până să-i convingi?
Să-i conving, nu. Ambros ar fi fost antrenorul naţionalei feminine chiar cu un an înainte.

Cât mai aşteptăm să ajungem cu băieţii la un turneu final?
Nu e grupă uşoară acum, dar avem şanse să mergem la următorul Campionat European. Ne vom bate şi sper să ne calificăm.

„Putem lua aur într-un viitor mediu”

La fete când luăm un titlu european sau mondial?
Ăsta e visul meu şi ceea ce mă motivează. Sper să vină o medalie de aur într-un viitor mediu.

În decembrie?
Echipa de acum este o echipă tânără, o echipă în formare. Nu se poate compara cu echipa de acum doi ani, când am luat medalia de bronz. Echipa de acum doi ani era una matură, cu 10 ani de stat împreună.

O altă impresie din afară: Când ai cea mai bună jucătoare din lume, te gândeşti şi la o mare performanţă...
Ca Argentina la fotbal, nu?

Ca Argentina, da, cu Messi.
Ei, despre asta vorbim. Sunt jucători şi în România care au fost campioni mondiali datorită unei generaţii, aşa cum sunt jucători care au tras echipe după ei.

Mai simţim nevoie de vreo 2-3 jucătoare ca şi Cristina Neagu...
Nu. Echipa actuală a României are foarte multe jucătoare de foarte mare calitate şi e capabilă să câştige o medalie de aur. Eu cred asta cu tărie.

Când?
Într-un termen mediu. Echipa e în formare. Chiar am vorbit cu Ambros la finalul stagiului pe care l-am avut luna trecută, am văzut tot un zâmbet. Mi-a spus: „Fetele s-au antrenat foarte bine. Sunt foarte mulţumit de cum abordează pregătirea şi ce vor să facă. Sunt foarte motivate”.

Aţi fixat un obiectiv pentru Campionatul European?
1-6 ne dorim. Bine, noi la toate turneele finale la care ne ducem, avem acest obiectiv. Visuri există. Să dea Dumnezeu să se şi întâmple!

Atitudine de non-combat!

Vorbeai de copii, de juniori. Au stat foarte mult în cantonamente, dar rezultatele la turneele finale n-au fost tocmai bune...
N-au fost. E ceva ce noi ducem în cârcă de mult timp şi încercăm să găsim soluţii de rezolvare. Nu e foarte uşor. Atât juniorii, cât şi tineretul au avut în grupe momente în care au jucat un handbal de foarte mare nivel. Ca dovadă, Franţa, care are cea mai bună şcoală de handbal din lume, ne-a invitat la turnee alături de ei. Ne văd ca un bun sparring-partener.

Cum erau ei pentru noi acum vreo 40-50 de ani...
Da. Anul ăsta, au făcut egal cu noroc în grupă (n.r 30-30). Dar nu ne-am îndeplinit obiectivul principal – ieşirea din grupă pentru 1-8. Din momentul acela, s-a rupt totul şi n-au mai jucat acelaşi handbal şi am văzut o atitudine de non-combat. Pe mine asta m-a deranjat. Am fost foarte mulţumit cu jocul din grupe, şi la juniori, şi la tineret. S-au ţinut de mari puteri ale lumii, jucând handbal frumos. Vreau să ne batem de fiecare dată când avem posibilitatea să o facem.

Păi asta e la cap. Aveţi un psiholog?
Avem psihologi. Problema nu este a copiilor, ei nu sunt prost selecţionaţi. Problema este a societăţii. Sportul nu se poate ridica prea mult deasupra societăţii. Atât timp cât eşti un aservit şi ai impresia că tot ce e afară e mai bun decât ai tu în ţară. Atât timp cât asta e mentalitate generală în ţară, toţi copiii care ne reprezintă afară vor crede la fel. Ei pleacă deja învinşi. Asta e problema noastră.

Apropo de psihologi. Avem specialişti în handbal? Pe marketing, pe publicitate, pe tehnic... La loturile naţionale, la cluburi... Avem ca în străinătate?
Sportul, ca şi industrie, este o nişă foarte slab reprezentată în momentul de faţă. Dar acest lucru este conştientizat din ce în ce mai mult şi sunt oameni care se străduiesc să acopere această parte. Din cauza finanţării şi a mentalităţii, se consideră în majoritatea cazurilor, că antrenorul principal este tată, este mamă, şofer de autobuz, antrenor, antrenor secund, psiholog, director de club. Ar fi ideal, dar nu prea se poate. Sporturile performante şi cu istorie cam ce fac? NBA – 30 de oameni în staful fiecărei echipe, rugby – 15-20.

„Vrem organizare de top şi în România!”

Când jucai la Barcelona, câţi oameni erau în staff?
Îţi dau doar un exemplu. Am rămas într-o zi undeva cu maşina, nu mai mergea. Am dat un telefon la club: „Am o problemă”. Mi-au zis: „În 10 minute vine maşina cutare, cu numărul cutare, să îţi ia maşina. Tu te urci într-un taxi şi mergi acasă.” Crezi că în România se poate aşa ceva? Am avut o problemă cu soţia mea, care terminase Universitatea în Bucureşti, se echivalau mai greu studiile atunci. Am întrebat la club dacă mă pot ajuta. Au luat actele, în şase luni era echivalată. Organizarea este de top. Aşa ceva trebuie să facem, uşor-uşor, şi în România. Să angajăm oameni care cunosc administraţie sportivă.

Există specialişti pregătiţi pentru aşa ceva în România?
Sunt, nu mulţi. Există foarte mulţi tineri care au deschiderea şi inteligenţa necesare pentru a lucra în domeniu. Sportul este o industrie, după cum spuneam, şi se va dezvolta şi în România aşa cum s-a dezvoltat şi în alte ţări. Şi o să fie o industrie în care se va câştiga bine. Mai ales dacă te axezi pe profesiile astea nişate. Cine investeşte acum şi cine se pregăteşte va avea de câştigat.

Simţi nevoia de astfel de oameni?
Mare! Problema noastră, a celor care administrăm sportul, este că aceşti oameni au nevoie în primul rând de o recunoaştere financiară. Şi nu e uşor să le oferi.

De Sports Business Academy ştii ceva?
Da, ştiu, îi urmăresc de ceva timp. În primul rând, iniţiativa este corectă, scopul în sine. Am văzut prin online ce fel de oameni ajung acolo şi îşi împărtăşesc gândurile şi experienţa. Avem nevoie de aşa ceva. Foarte mulţi sportivi sunt buni, foarte puţini sunt campioni. Trebuie să vedem de ce sunt aceia campioni. 

În episodul 2 al acestui interviu, Alexandru Dedu vorbeşte despre una din marile probleme ale Bucureştiului sportiv – lipsa unei săli polivalente -, dar şi despre banii care s-au băgat la CSM Bucureşti pentru câştigarea Ligii Campionilor.

Ştiaţi că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.