Naţionala de tineret merge la Euro fără a şti cu adevărat la cel nivel se află! ”Noi între noi ne prezentăm bine, dar sunt alţi factori care vor influenţa performanţa”

9 iul 2018 1484 afişări Comentează şi tu Handbal
Naţionala de tineret merge la Euro fără a şti cu adevărat la cel nivel se află! ”Noi între noi ne prezentăm bine, dar sunt alţi factori care vor influenţa performanţa”

Naţionala masculină de tineret (sub 20 de ani) va participa în perioada 19-29 iulie la Campionatul European din Slovenia, fiind repartizată într-o grupă cu Germania, Islanda şi Suedia. Echipa pregătită de Sandu Iacob şi Bogdan Voica se regăseşte în aceste zile în cantonament la Buziaş, unde a intrat în linie dreaptă cu pregătirile. Pe 13-14 iulie, România U20 va susţine şi singurele meciuri de pregătire din această perioadă, cu Elveţia, naţională care nu este însă calificată la turneul final.

Pentru Campionatul European au fost reţinuţi 18 jucători din lista lărgită de 28, iar cei mai importanţi jucători sunt Călin Căbuţ (Minaur), una din revelaţiile ultimului sezon în Liga Naţională, şi Andrei Buzzle, jucător transferat de Xavier Pascual la FC Barcelona. Cei doi handbalişti şi-au făcut deja debutul şi la prima reprezentativă. Despre valoarea acestei echipe naţionale nu se ştiu foarte multe date, având în vedere că în urmă cu 2 ani nu a jucat la turneul de elită al categoriei sub 18 ani şi nici nu a participat în acest an la turnee de pregătire, precum naţionala sub 18 ani condusă de spaniolul Jordi Giralt, care are cel puţin 15 meciuri în picioare numai în 2018.  

Lotul reţinut pentru Campionatul European

  • Portari: Dumitru Rusu (CSM Bacău), Eduard Duman (CSU Suceava), Cristian Niculai (Academia Minaur)
  • Extreme dreapta: Daniel Pop (Potaissa Turda), Ciprian Aungurenci (CSM Bucureşti), David Kereki (U Cluj)
  • Inter dreapta: Ionuţ Broască (CS, Bacău)
  • Centri: Andrei Buzzle (FC Barcelona), Călin Căbuţ (Minaur Baia Mare), Dragoş Hanţaru (CSM Bacău)
  • Interi stânga: Zsolt Mihaly (Oroshaza), Teodor Pinţoiu (Potaissa Turda)
  • Extemă stânga: Andrei Alexandru (HC Dobrogea Sud Constanţa), Sergiu Makaria (Academia Minaur), Andrei Drăgan (CSM Bacău)
  • Pivoşţi: Daniel Susasu (HCDS Constanţa), Alexandru Ionescu (CSM Bacău), Daniel Fekete (Tatabanya)
  • Antrenori: Sandu Iacob, Bogdan Voica (antrenori)

”Obiectivul a fost îndeplinit de cei care au fost înaintea noastră, Narcis Cîtu şi Dan Apostu, au reuşit să-i ducă pe aceşti băieţi din urna valorică de calificare la turneul final. Noi am venit direct la desert. Din gură este simplu să spun că vreau să fiu campion european, dar trebuie să te bazezi pe ceva. N-am jucat cu echipele calificate la Europene să-mi pot da seama care-i nivelul. Noi între noi ne prezentăm bine, dar sunt alţi factori care vor influenţa performanţa la momentul respectiv. Obiectivul nostru este să ne simţim bine la fiecare secundă pe care o vom peterece acolo, pentru că sunt rare astfel de ocazii. Dacă suntem suficient de buni, automat vom face rezultate despre care se va vorbi. Dacă este să nu ne iasă, avem toate motivele date de cei care au fost înaintea noastră, inclusiv de Pascual care a spus de ce echipa naţională nu reuşeşte să performeze. Nu vor fi alte motive”, a vorbit antrenorul Sandu Iacob despre obiective.

La prima vedere, România va juca într-o grupă imposibilă, cu Suedia, Islanda şi Germania. ”Numele adversarilor sunt mari, dar prin valoarea dată de echipele de seniori sau de campionatele din care provin. Dar la acest nivel valorea se uniformizează, pentru că ai criterii de selecţie, handbaliştii să fie sub 20 de ani. Şi poate experienţa jucătorilor este cam la fel peste tot din anumite puncte de vedere”, a tras concluzia Sandu Iacob.

Naţionala de tineret a României va juca din nou la un Campionat European după o pauză de 8 ani. Generaţia lui Cîntec, Criciotoiu, Şandru, Ghiţă, Capotă şi Grigoraş este ultima care a fost prezentă la acest nivel, în 2010, în Slovacia, unde a terminat pe locul 13 din 16 echipe naţionale.

Înaintea turneului final din Slovenia, România a jucat ultimul meci de pregătire cu o echipă calificată la turneul final – Polonia - în aprilie, în deplasare. Atunci, băieţii lui Sandu Iacob au pierdut cu 25-23. În toamna anului 2017, România a cedat cu Norvegia, 24-27.

Ştiaţi că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.