Înlocuitoarea Simonei Halep a dat lovitura la Singapore. A revenit de la 1-6, 0-2 şi a scris o filă de istorie a carierei. Clasamentul Grupei Roşii după prima etapă

22 oct 2018 11684 afişări Tenis
Înlocuitoarea Simonei Halep a dat lovitura la Singapore. A revenit de la 1-6, 0-2 şi a scris o filă de istorie a carierei. Clasamentul Grupei Roşii după prima etapă

Kiki Bertens (27 de ani, 9 WTA) a reuşit, luni, o revenire fabuloasă în faţa nemţoaicei Angelique Kerber (30 de ani, 2 WTA) şi a câştigat al doilea meci al Grupei Roşii de la Turneul Campioanelor, scor 1-6, 6-3, 6-4. După primele nouă game-uri, olandeza era condusă cu 6-1, 2-0!

Ajunsă la Singapore ca urmare a retragerii de ultim moment a Simonei Halep, Bertens a părut marcată de emoţiile debutului la Turneul Campioanelor, iar în primul set a lăsat-o pe Kerber să zburde pe teren. După 32 de minute, nemţoaica de pe locul doi mondial s-a impus cu 6-1, iar startul fulminant din setul al doilea - 2-0 - părea că o va duce spre o victorie facilă. Dar Kiki şi-a revenit din corzi şi a pus în scenă un comeback superb.

La 1-6, 0-2, olandeza şi-a regăsit loviturile de forţă din spatele terenului, a câştigat trei game-uri consecutive şi, după ce Kerber a egalat la trei, a mai reuşit o serie de alte trei jocuri. 6-3, în 39 de minute, şi al doilea meci al zilei se decidea, la fel ca primul, în manşa decisivă.

Iar setul al treilea a fost o nebunie şi a început cu şapte break-uri în primele şapte game-uri. Ar fi urmat al optulea, dar Bertens a întors, la 4-3 şi serviciul, un game de la 0-40 în ceea ce s-a dovedit punctul critic al meciului. Degeaba s-a apropiat Kerber la 4-5, pentru că olandeza şi-a păstrat calmul şi, după 1-6, 6-3, 6-4 şi două ore şi două minute de joc, s-a ales cu prima victorie a carierei la Turneul Campioanelor.

După două meciuri de trei seturi în prima zi, Grupa Roşie e condusă de Kiki Bertens şi Sloane Stephens, iar joi se joacă meciurile Bertens - Stephens şi Kerber - Osaka, cu câştigătoarea primului duel urmând să facă rost de biletele pentru semifinale.
 


 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.