Reacţia Simonei Halep după ce şi-a anunţat retragerea de la Moscova! Românca are probleme înainte de Turneul Campioanelor

16 oct 2018 7362 afişări Tenis
Reacţia Simonei Halep după ce şi-a anunţat retragerea de la Moscova! Românca are probleme înainte de Turneul Campioanelor

Reacţia Simonei Halep nu a întârziat să apară după ce s-a aflat despre retragerea ei de la Kremlin Cup. Numărul 1 mondial acuză probleme medicale cu mai puţin de o săptămână până la startul Turneului Campioanelor.

“Am făcut tot posibilul pentru a fi pregătită. Mi-am dorit să joc la Moscova, dar, din păcate, spatele încă îmi provoacă probleme şi nu vreau să risc fără rost. Deşi e dezamăgitor să mă retrag, ştiu că e important să pun sănătatea pe primul loc. Am avut câteva zile minunate în Moscova şi vă doresc un turneu plăcut”, a scris pe Facebook sportiva noastră. 

Simona nu s-a antrenat marţi dimineaţa şi şi-a anunţat retragrea de la Kremlin Cup, turneu ce are loc în perioada 15- 20 octombrie, la Moscova. În turul secund, Halep ar fi trebuit să o întâlnească pe una dintre favoritele publicului, Anastasia Pavlyuchenkova, iar acum rusoiaca va avea o misiune mult mai uşoară împotriva numărului 170 mondial.

Halep s-a confruntat în ultima perioadă cu o hernie de disc, care a forţat-o să se retragă şi de la turneele precedente. Se pare că obiectivul Simonei, participarea la capacitate maximă la Turneul Campioanelor, la Singapore, e acum în pericol, Halep având puţin timp la dispoziţie pentru a se recupera în vederea celei mai importante competiţii din finalul anului.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.