FOTO | Ronaldo a semnat deja primul său tricou de la Juventus! Cui i l-a făcut cadou. Fanii "Bătrânei Doamne" au creat isterie pe site-ul oficial: un tricou vândut la fiecare minut

11 iul 2018 5207 afişări Comentează şi tu Campionate Externe
FOTO | Ronaldo a semnat deja primul său tricou de la Juventus! Cui i l-a făcut cadou. Fanii "Bătrânei Doamne" au creat isterie pe site-ul oficial: un tricou vândut la fiecare minut

Cristiano Ronaldo a semnat primul tricou al lui Juventus, deşi se află încă în vacanţă. Unul dintre efectele transferului său istoric este că site-ul oficial al italienilor nu a putut fi accesat ieri, din cauza numărului mare de utilizatori. Astăzi, de la ora 10:00, de când au fost puse la vânzare tricourile oficiale cu numele portughezului, s-a vândut câte un tricou pe minut. În schimb, Real Madrid a scos de la vânzare toate tricourile ”CR7”.

Starul portughez a semnat primul tricou al lui Juventus, la resortul în care se află în vacanţă. După eliminarea de la CM, Ronaldo s-a retras împreună cu familia, în Grecia, la Westin Costa Navarino. La câteva ore după ce şi-a pus iscălitura pe înţelegerea cu italienii, o fetiţă l-a întâlnit pe Balonul de Aur la piscina din incinta resortului. Din întâmplare, ea purta un tricou al lui Juve, iar Ronaldo a fost nevoit să îşi mai facă o dată semnătura. Copila, care se afla cu familia la resortul ales şi de portughez, a devenit, oficial, posesoarea primului tricou semnat de Cristiano Ronaldo.

 

”Este acesta primul tricou al lui Juventus semnat de CR7? De fapt, este acesta primul tricou al lui Juventus semnat de Cristiano Ronaldo în calitate de jucător al lui Juventus? Da, este!” au postat pe Instagram părinţii fetei.

Aceştia au mai adăugat şi o altă fotografie, în care norocoasa fetiţă apare alături de sora sa şi cel mai nou jucător al campioanei Italiei. Postarea este însoţită de mesajul: ”În vacanţă, la unul dintre cele mai bune resorturi, unde l-am întâlnit pe, fără îndoială, cel mai bun fotbalist care a trăit vreodată. Îţi mulţumim, Cristiano Ronaldo, pentru omenia şi bunătatea ta, eşti numărul unu, chiar şi în afara terenului de fotbal. O experienţă de neuitat, o vacanţă minunată!”.

 


articol scris de Cristinel Roşu


 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.