Declaraţia controversată a zilei: "Niciodată nu am fost un fan al fotbalului, nu mă uit!" Starul pe care nici El Clasico nu-l ţine în faţa televizorului

11 oct 2018 2988 afişări Comentează şi tu Fotbal Extern
Declaraţia controversată a zilei: "Niciodată nu am fost un fan al fotbalului, nu mă uit!" Starul pe care nici El Clasico nu-l ţine în faţa televizorului

Atacantul argentinian Carlos Tevez şi-a câştigat faima şi averea din fotbal, evoluând la echipe ca Manchester United, City sau Juventus. Are în palmares o Ligă a Campionilor alături de "diavoli" şi numeroase alte trofee, inclusiv în Italia. A activat şi-n China, la SH Shenhua, fiind la un moment dat cel mai bine plătit jucător din lume, cu un salariu de 40 de milioane de euro pe sezon, iar acum e la Boca Juniors.

"Nu mă uit la nimic! Nu îmi place fotbalul! Dacă daţi Barcelona - Real Madrid şi e un turneu de golf pe alt canal, mă uit la golf! Niciodată nu am fost un fan al fotbalului. Îmi place să joc, să am mingea la picior!", a spus Tevez, conform presei din Argentina.

Tevez, 34 de ani, nu e interesat nici de rivale, deşi Boca Juniors, echipa sa, poate întâlni în finala Copei Libertadores pe River Plate: "Nu ştiu pentru că nu mă uit la meciuri, dar e clar că River e o echipă bună. Nu mă pot gândi încă la finală pentru că ar fi lipsă de respect faţă de Palmeiras (n.red. - adversara din semifinale)".

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.