Mircea Rednic, prezentat oficial la o echipă cu un lot de doar 12 milioane de euro. Obiectivul "Puriului" şi al lui Marian Rada + reţeta financiară foarte bună

5 iul 2018 14753 afişări Comentează şi tu Stranieri
Mircea Rednic, prezentat oficial la o echipă cu un lot de doar 12 milioane de euro. Obiectivul "Puriului" şi al lui Marian Rada + reţeta financiară foarte bună

Mircea Rednic (56 de ani) a fost prezentat, joi, la clubul saudit Al-Faisaly, unde-l va avea ca antrenor secund pe Marian Rada (58 de ani). "Puriul" va primi un salariu de un milion de euro pe an, iar săptămânile următoare va veni alături de noua sa echipă într-un cantonament la Bucureşti.

Demis de la Mouscron în februarie, după ce a criticat conducerea clubului pentru lipsa de ambiţie în fixarea obiectivelor, "Puriul" nu va sta departe de banca tehnică prea mult timp, întrucât a acceptat propunerea foarte bună din punct de vedere financiar venită de la Al-Faisaly, ocupanta locului al şaselea în ultimul sezon al campionatului din Arabia Saudită. Alături de Rednic, în Golf a mers şi Marian Rada, cel care i-a stat alături din postura de "secund" şi în aventura la Mouscron.

Potrivit DigiSport, obiectivul pentru noul sezon e clasarea între primele cinci echipe în campionatul în care antrenează şi Marius Şumudică, iar pregătirea de vară se va face la Bucureşti, detaliu stabilit încă dinainte ca Rednic să preia postul de antrenor principal. Al-Faisaly vine în România pe 22 iulie, exact în weekend-ul în care se dă startul noului sezon din Liga 1 Betano şi, cel mai probabil, va juca meciuri amicale cu echipe de Liga 2.

La Al-Faisaly, Rednic va găsi un lot cotat la doar 12,13 milioane de euro.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.