EXCLUSIV | "Eu realizez prin ce trece". Mesajul lui Iosif Rotariu, tatăl Kassandrei, pentru Cosmin Paşcovici

12 oct 2018 1239 afişări Comentează şi tu Diverse
EXCLUSIV | "Eu realizez prin ce trece". Mesajul lui Iosif Rotariu, tatăl Kassandrei, pentru Cosmin Paşcovici
  • Decesul lui Denis Paşcovici la 14 ani a şocat toată ţara. Deşi era cunoscută starea precară de sănătate a fiului lui Cosmin Paşcovici, drama prin care trec părinţii acestuia nu poate fi descrisă în cuvinte. Aflat în aceeaşi situaţie cu Kassandra, Iosif Rotariu a vorbit la ProSport Live despre cum trăieşte un părinte fiecare zi de suferinţă pentru copilul său.

În ultima perioadă, Cosmin şi Iosif nu au mai păstrat legătura. Momentele dificile de acasă i-au făcut să se închidă într-o carapace. Să se concentreze pe rezolvarea problemelor care contează cu adevărat, problemele de sănătate ale copiilor lor. Ultima întâlnire dintre cei doi a avut loc în urmă cu câţiva ani la Baia Mare. Nevoia de sprijin i-au adus împreună la o gală pentru Denis, când a fost organizat un meci demostrativ pentru strângerea de fonduri necesare tratamentului.

Am participat la un eveniment desfăşurat la Baia Mare, cu colegii mei, pentru băiatul lui Cosmin. La acea vreme îl simţeam foarte abătut, îngândurat.  În ultima perioadă de timp nu am mai ştiut ce se întâmplă, pentru că nu a mai fost mediatizat cazul”, a declarat Iosif Rotariu la ProSport Live.

Kassandra Rotariu trece prin aceeaşi copilărie nefericită. Cele 44 de operaţii au marcat-o, la fel ca în cazul lui Denis, dar micuţa nu renunţă. Iosif recunoaşte că dorinţa ei îi face mai puternic.

Vorbesc din propria experienţă, de 10 ani de zile am probleme cu Kassandra şi ştiu cum este trăită o situaţie de acest gen. Îmi dau seama prin ce trece Cosmin şi soţia lui. Regret enorm de mult. Îmi pare rău că nu s-a terminat totul cu bine. Doar cei care trec cu adevărat prin aceste momente ştiu cu adevărat ce înseamnă să lupţi pentru copilul tău. Pentru Cosmin totul a fost o luptă cu el, acum trebuie să încerce să treacă peste.

Pe mine mă motivează Kassandra. Este o persoană puternică, îşi doreşte să treacă peste. Merge la şcoală, învaţă foarte bine,vrea să facă toate lucrurile de una singură, chiar dacă nu poate, şi asta mă face mai puternic. Lupta ei îmi dă putere, chiar dacă e greu. Voi lupta pentru ea mereu, voi încerca să-i fie cât mai bine.

Nu ştiu ce sfat aş putea să îi dau lui Cosmin, e foarte complicat. Sunt convins că nu va uita niciodată, dar sper ca în timp să treacă peste. Sper să găsească forţa necesară”, a încheiat Rotariu.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.