Dică, OUT de la FCSB? Anunţul făcut în direct la TV: "Nu mai are autoritate în faţa jucătorilor, nu are ce să mai facă"

7 oct 2018 28302 afişări Liga 1
Dică, OUT de la FCSB? Anunţul făcut în direct la TV: "Nu mai are autoritate în faţa jucătorilor, nu are ce să mai facă" ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Ilie Dumitrescu şi Gabi Balint au pus la zid evoluţia FCSB-ului din meciul cu Concordia Chiajna, în direct la Digi Sport. Vicecampioana a pierdut cu 1-0, la Voluntari. Paul Batin a dat lovitura în repriza secundă, după o evoluţie modestă a vicecampionei, care a suferit a doua înfrângere din actualul campionat. Gabi Balint a spus că, după părerea lui, Dică va pleca de la FCSB.

Gabi Balint, la pauză: "FCSB a jucat ca o echipă bună de Liga 2. La Chiajna nu am pretenţii, ei au jucat bine. E aşa o vraişte în jocul lor. Man e bandă dreaptă şi se duce mereu în spatele lui Gnohere. El se fixează acolo şi e terminat".

Gabi Balint, la final: "Mă aşteptam să se facă nişte schimbări mai rapid. Nu-l mai văd pe Dică la cârma echipei. Jocul este foarte slab. El este un antrenor compromis de ceva timp. Nu mai are autoritate în faţa jucătorilor. Dacă a acceptat de la început asta, nu are ce să mai facă. Eu cred că va fi schimbat. Chiar acum, s-ar putea chiar acum."

Ilie Dumitrescu, la pauză: "Este foarte greu să desfaci o apărare care este foarte bine organizată, cum este cea a Concordiei. Sunt jucători statici. Trebuie să alegi bine momentul în care să pleci între linii".

Ilie Dumitrescu, la final: "Eu nu cred că va fi schimbat Dică. Este foarte complicat să câştigi un meci cu un astfel de adversar. Man cu Benzar au inexistenţi. Tănase când a avut o acţiune bună, a fost indecis. Moruţan a fost singurul care a mai încercat ceva. Este extrem de complicat să desfaci o astfel de apărare, atât de bine organizată"

Paul Batin a înscris unicul gol al meciului de la Voluntari în minutul 60, când a scăpat singur cu Bălgrădean şi a înscris cu sânge rece. CFR Cluj s-a apropiat la un punct în spatele vicecampioanei României, care rămâne cu 21 de lungimi. Pentru FCSB urmează meciul ”de foc” împotriva celor de la U Craiova.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.