EXCLUSIV | Unul dintre "stâlpii" CFR-ului a fost la un pas să o părăsească pe campioana României. Fotbalistul "salvat" de conducere în ultima clipă

27 sep 2018 3635 afişări Liga 1
EXCLUSIV | Unul dintre "stâlpii" CFR-ului a fost la un pas să o părăsească pe campioana României. Fotbalistul "salvat" de conducere în ultima clipă

Ovidiu Hoban a fost dorit de cei de la FC Voluntari, iar şefii ardelenilor chiar au vrut să-l cedeze, dar pe ultima sută de metri s-a decis că încă e nevoie de serviciile sale, fiind unul dintre cei mai buni mijlocaşi.

"Ovidiu Hoban a jucat aseară. A avut o accidentare care nu a fost grea, dar şi el, ca şi Culio sau Deac, a avut un număr mare de meciuri...are şi o vârstă şi trebuie să-l menajezi la timp atlfel apar probleme. El a avut o accidentare, şi-a revenit, s-a antrenat şi a jucat. Mizăm pe el", a spus Mureşan la ProSport LIVE referindu-se la faptul că Hoban a evoluat în meciul din Cupa României pe care CFR onl-a câştigat în faţa celor de la Chindia, 1-0.

Oficialul a confirmat şi negocierile cu FC Voluntari în privinţa jucătorului de 35 de ani. Hoban ar fi avut recent un conflict cu actualul antrenor, Toni Conceicao, şi e considerat şi un apropiat al fostei conducerii, din care făcea parte şi Bogdan Mara, dar se pare că treptat va reveni în echipa de bază a ardelenilor. "Da, au fost discuţii pentru mai mulţi jucători de la noi. Unele legate de FC Voluntari, dar şi de alte echipe. S-a discutat de cel puţin doi jucători şi până la urmă am decis că avem nevoie de ei", a mai spus Mureşan.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.