INTERVIU Elton - "Sunt fericit la Dinamo, dar îmi este greu". Brazilianul explică de ce nu a jucat deloc în Antalya

26 ian 2014 5695 afişări Comentează şi tu Liga 1
INTERVIU Elton - "Sunt fericit la Dinamo, dar îmi este greu". Brazilianul explică de ce nu a jucat deloc în Antalya
  • Elton Figueiredo a fost considerat de suporterii lui Dinamo cel mai bun transfer al "câinilor" din vara lui 2013.
  • Sud-americanul în vârstă de aproape 28 de ani a dovedit calităţi apreciate pe postul de mijlocaş defensiv, cu valenţe chiar de coordonator de joc.


Elton a câştigat şi încrederea antrenorului Flavius Stoican, cel care l-a învoit pentru ultimele două etape ale anului trecut, pentru că soţia brazilianului urma să nască o fetiţă. Fotbalistul a revenit la Dinamo, însă, din păcate pentru el, durerile de la tendonul drept nu i-au dat voie să joace în amicalele roş-albilor din Antalya.

Elton, ce s-a întâmplat cu tine în primul cantonament, de ce nu ai fost folosit în partidele de verificare?
Am dureri la tendonul drept, am acumulat şi oboseală. De altfel, eu nu am făcut două antrenamente întregi în Antalya.

Cum te-ai ales cu această accidentare?
Din cauza terenurilor grele, mi s-a umflat tendonul. Acum îmi este imposibil să mă antrenez.  

"N-AM VĂZUT ÎN VIAŢA MEA...."

Şi când crezi că vei reintra în programul normal de antrenamente?
Nu ştiu cu siguranţă. Nu doresc însă să pierd pregătirea, vreau să fiu apt pentru 90 de minute de joc foarte curând. Nu voi forţa revenirea pe teren. În urma unei accidentări pe care am avut-o în tur aş putea păţi ceva mai grav.



Ai plecat în decembrie mai repede pentru că soţia urma să nască...
Da, este adevărat. Sunt tatăl unei fetiţe, pe care am numit-o Sophia Maria. Sunt foarte fericit, dar recunosc că îmi este şi greu din cauza distanţei mari faţă de ele. Fiica mea este prea mică pentru a i se permite călătoriile cu avionul. Trebuie să meargă la un medic întâi, să obţinem OK-ul de acolo.

Cum ţi se pare vremea din România, cu viscol şi atâta ninsoare?
N-am mai văzut nicăieri, în viaţa mea, aşa ceva. Este însă o experienţă interesantă pentru mine.


12 partide a jucat Elton pentru Dinamo în prima parte a campionatului, reuşind şi un gol

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.