Motivul pentru care Prunea nu a mai venit la Dinamo: ”El nu a acceptat asta. Lucrurile au căzut”

13 oct 2018 6637 afişări Comentează şi tu Liga 1
Motivul pentru care Prunea nu a mai venit la Dinamo: ”El nu a acceptat asta. Lucrurile au căzut”

La Dinamo nu s-a instaurat liniştea, nici după numirea lui Claudiu Niculescu în funcţia de antrenor principal, în locul lui Florin Bratu. ”Clau-gol” a fost înlocuit după 20 de zile la ”cârma” echipei, iar în locul său ar urma să fie adus Mircea Rednic.

De asemenea, locul de manager general rămâne liber după plecarea lui Ionel Dănciulescu, în prezent în staff-ul administrativ al divizionarei secunde Farul Constanţa. Florin Prunea a fost aproape de revenirea în ”Ştefan cel Mare”, dar lucrurile nu s-au concretizat. Preşedintele clubului, Alexandru David, a dezvăluit care a fost motivul pentru care negocierile cu fostul portar au căzut.

"Cu domnul Prunea, lucrurile sunt destul de simple. M-am întâlnit cu dânsul miercuri, au mers bine negocierile. Singura problemă e durata contractului. Noi i-am propus un contract pe durată determinată, el nu a acceptat asta. A vrut pe o perioadă nedeterminată.

Cele două părţi nu au putut renunţa la punctul de vedere pe care-l aveau pe acest subiect. Joi era clar că nu mai vine, lucrurile au căzut. Eu am fost prezent la întâlnirea cu avocatul. I-am spus să ne dea fişa postului pe care a avut-o şi la alte cluburi. Suntem în căutări pentru a întări zonele în care suntem deficitari"
, a declarat David la Digisport.

Dinamo este pe locul 12, antepenultimul din Liga 1 Betano, cu 11 puncte. Mircea Rednic ar urma să debuteze pe banca lui Dinamo în meciul de pe teren propriu, împotriva nou-promovatei Dunărea Călăraşi.


 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.