"Prefer să fiu un antrenor fără onoare sau demnitate". Rednic, declaraţii tari în conferinţa de presă: "Dacă m-aş fi luat după ei, trebuia să dau afară toţi jucătorii"

15 oct 2018 7353 afişări Liga 1
"Prefer să fiu un antrenor fără onoare sau demnitate". Rednic, declaraţii tari în conferinţa de presă: "Dacă m-aş fi luat după ei, trebuia să dau afară toţi jucătorii"

Mircea Rednic a fost prezentat oficial ca noul antrenor al lui Dinamo şi va sta cel puţin un an, în cazul în care nu va avea o surpriză precum Claudiu Niculescu sau Florin Bratu. "Puriul" a fost hotărât la conferinţa de presă, a susţinut că vine să ajute Dinamo şi că nu va da jucători afară de la echipă fără a-i vedea înainte. 

Citeşte şi: Rednic a vrut să cumpere Dinamo!

"Am acceptat imediat. Prefer să fiu un antrenor fără onoare sau demnitate, dar să ajut clubul într-o situaţie grea. Am respect pentru un club care mi-a dat atâtea satisfacţii, care mi-a dat ocazia să ajung antrenor şi jucător. Dacă noi, cei care am jucat aici nu ajutăm echipa, nu spunem da, atunci cine să o facă. Am văzut multă fericire pentru cei care spuneau că vom retrograda. Asta nu se va întâmpla şi vom juca în play-off. Acesta e principalul obiectiv.

Am semnat pe un an şi după mai vedem. Nu mă vedeţi decât la conferinţe de presă. S-au scris prea multe, până nu voi fi respectat, nu ofer alte declaraţii. Venirea mea va fi privită altfel. Şi profesional şi financiar", a declarat noul antrenor al lui Dinamo. 

"Puriul" a accentuat ideea că vine într-o perioadă grea, dar că se va descurca, aşa cum a făcut-o şi în trecut: "Nu am vorbit cu Negoiţă. Nu puteţi să spuneţi că am venit pe locul 1, nu aveam vreun interes. Am acceptat contractul propus când am plecat de la Dinamo. Nu am procente de transferuri. Am venit a 4-a oară. Prima dată am venit când s-au schimbat 18 jucători, am luat campionatul şi am ajuns în grupele Cupei Uefa. Am venit cu tot sufletul.

Am venit, după, când Dinamo a fost în insolvenţă. Niciodată nu am venit când echipa a fost pe val. După ce am plecat eu, s-au băgat bani mai mulţi la echippă. Nu i-am avut pe Ray Charles şi Steve Wonder şi nu am luat titlul. Eu am venit în momente grele. Sper ca fanii să vină, chiar dacă e greu. Nu trebuie să îi dăm satisfacţie lui Luţu 2".

De asemenea, actualii jucători din lot pot sta liniştiţi, întrucât Rednic nu va tăia în carne vie pentru moment: "Prima dată vreau să văd jucătorii în meciurile oficiale. Dacă era să mă iau după prietenii mei, trebuia să dau afară toţi jucătorii. Nu vor fi schimbări, cine va vrea să rămână şi va demonstra, va rămâne, cine nu va pleca", a adăugat Rednic. 

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.