Ce simte un antrenor care e huiduit 90 de minute pe teren propriu? Leo Grozavu explică situaţia: "Vreau să fiu respectat. N-am pus nimănui pistolul în gură"

9 oct 2018 6112 afişări Comentează şi tu Liga 2
Ce simte un antrenor care e huiduit 90 de minute pe teren propriu? Leo Grozavu explică situaţia: "Vreau să fiu respectat. N-am pus nimănui pistolul în gură"

Huiduit pe toată durata partidei cu Luceafărul Oradea, câştigată de Petrolul, marţi seară, cu 6-2, Leo Grozavu anunţă că vrea doar să antreneze la echipa ploieşteană şi nu comentează comportamentul suporterilor.

Lui Grozavu i s-a cerut demisia încă dinaintea startului meciului ce a contat pentru etapa a 11-a a Lgiii 2 şi până la fluierul final, iar tehnicianul a ales să stea mai tot timpul pe bancă, pentru a nu intra în câmpul vizual al celor prezenţi în tribune. A făcut-o de câteva ori şi de fiecare dată i s-a cerut demisia, la fel întâmplându-se şi după ce jucătorii săi marcau.

"Nu vreau să comentez. Mulţumesc suporterilor Petrolişti, pentru că sunt convins că cei care iubesc echipa au încurajat-o. Mai mult nu comentez despre acest subiect. Este un campionat foarte dificil, vreau doar ca lumea să înţeleagă că în vară s-a făcut o echipă nouă, cu un obiectiv important. Am spus că e nevoie de răbdare, dar această răbdare e greu de găsit la noi. Ăştia suntem, mai sunt momente mai puţin favorabile când pierdem, dar şi echipele mari din Europa pierd. Dacă vrem să construim ceva, trebuie să avem răbdare. Fără răbdare...

Vreau ca antrenorul de fotbal din România să fie respectat. Nu e vorba de public. Este dificil şi nu vreau să comentez. Suntem în România! S-a semnat în vară un contract, iar acel contract are nişte clauze, nişte obiective clare. Un contract trebuie respectat. N-am pus pistolul în gură nimănui. Am venit, am discutat nişte termeni foarte clari. Nu ţin de scaun, dar vreau să fiu respectat. Vreau să antrenez echipa, restul mă interesează prea puţin", a spus Leo Grozavu, la finalul partidei cu Luceafărul Oradea.

Cu 22 de puncte acumulate în 11 etape, Petrolul urcă, pentru o zi, pe locul 3, cel mai probabil miercuri urmând a fi devansată de cel puţin o echipă. Ploieştenii au deja trei eşecuri în acest sezon, iar etapa următoare joacă tocmai miercuri, 17 octombrie, de la ora 19:30, tot pe teren propriu, cu CS Mioveni.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.