Arena Naţională, doar a zecilor de mii de români! Motivul pentru care ultraşii sârbi nu se vor prezenta la meci

14 oct 2018 5897 afişări Comentează şi tu Nationala
Arena Naţională, doar a zecilor de mii de români! Motivul pentru care ultraşii sârbi nu se vor prezenta la meci

România - Serbia, de la ora 16:00. Federaţia Română de Fotbal aşteaptă peste 45.000 de fani pe Arena Naţională la "finala" pentru primul loc în grupa din Liga Naţiunilor, iar cel mai mare stadion al ţării va fi populat doar de suporterii naţionalei lui Contra, susţinătorii sârbilor rămânând acasă.

Delije şi Grobari, fanii celor de la Steaua Roşie Belgrad, respectiv Partizan Belgrad, sunt unii dintre cei mai răi suporteri din Europa, dar Jandarmeria Română va fi scutită de misiunea de a-i ţine sub control. De ce? Cele două galerii sunt supărate pe prestaţia slabă a Serbiei la Cupa Mondială din Rusia şi, imediat după terminarea turneului final, au luat decizia de a nu mai susţine naţionala lui Mladen Krstajic. Iar selecţionerul are şi el o parte de vină, pentru că fanii îi reproşează convocările făcute în ultimul timp, dar şi faptul că mai mulţi jucători au renunţat la naţională din cauza relaţiilor reci pe care le aveau cu el.

La meciul tur, de la Belgrad, sârbii au fost susţinuţi de câteva mii de fani, iar federaţia a acordat nu mai puţin de 10.000 de bilete unor copii din şcolile de lângă Belgrad pentru a încerca să umple stadionul. Nu s-a întâmplat aşa, iar atmosfera din meciul tur a fost departe de ceea ce obişnuiau sârbi la meciurile de acasă.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.