"Ca de obicei, nu ştim să facem asta!". Contra a avut un singur reproş după victoria cu Lituania. Mesajul emoţionant transmis de selecţioner

11 oct 2018 8027 afişări Comentează şi tu Nationala
"Ca de obicei, nu ştim să facem asta!". Contra a avut un singur reproş după victoria cu Lituania. Mesajul emoţionant transmis de selecţioner ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Selecţionerul Cosmin Contra a comentat victoria dramatică obţinută de România în Lituania, scor 2-1, după ce Alexandru Maxim a înscris în minutul 90+3. În aceeaşi intervenţie, selecţionerul a transmis un mesaj şi familiei Paşcovici, care şi-a pierdut băiatul în vârstă de doar 14 ani. 

"Sunt fericit pentru băieţi, pentru că ştiam că va fi greu. E o echipă obişnuită cu acest teren, sunt agasanţi, de multe ori sunt agresivi. Dar, până la urmă, pentru cele trei puncte am venit, chiar dacă am suferit până la finalul meciului. Asta arată caracterul băieţilor, că au câştigat pe final. Forţele s-au egelat pe un asemenea teren. Ne-au aşteptat în 5-2-3, un sistem foarte straniu. A doua repriză cred că am început foarte bine. Şi, ca de obicei, nu ştim să gestionăm ultimele minute de joc. Acum, trebuie să ne recuperăm cât mai bine, pentru că în 48 de ore ne aşteaptă un meci greu, cu Serbia", a declarat Contra pentru ProX.

Contra a efectuat trei schimbări inspirate şi i-a introdus pe Claudiu Keşeru, Dorin Rotariu şi Alexandru Maxim, care a şi adus cele trei puncte: "Ţucudean mi-a cerut schimbare, poate l-aş fi introdus pe Keşeru mai târziu. Claudiu vine după trei goluri marcate la echipa de club, Maxim venea după o perioadă bună în Germania. Stanciu a alergat foarte mult şi era foarte obosit, Rotariu a intrat bine şi el. Mă bucur că au ieşit schimbările.

La ora jocului cu Serbia trebuie să fiu inspirat şi să aleg cât mai bine. Nu suntem obligaţi să câştigăm cu Serbia. S-au vândut multe bilete, iar după acest rezultat sperăm ca stadionul să se umple şi să obţinem un rezultat care să ne pună lamâna noastră în ultimele două partide ale grupei". 

Selecţionerul a dorit să transmită un mesaj şi fostului internaţional Cosmin Paşcovici, care şi-a pierdut fiul: "Această victorie o deducăm familiei lui Cosmin Paşcovici. Ştiu că au suferit 14 ani de zile, s-au bucurat de acest copil. La şedinţa tehnică am pus un video şi ne bucurăm că putem să-i alinăm din durere".

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.