INTERVIU Surpriză! Rednic: "M-aş întoarce la Dinamo, dar numai în condiţiile mele. Cu mine antrenor, se simţea şi Negoiţă patron! Dar s-a zgârcit la 2.000 de euro". Totul despre epoca Rednic: cât a cerut să rămână, cum vedea redresarea clublui, ce i-a reproşat Negoiţă

10 oct 2018 11020 afişări Comentează şi tu Special
INTERVIU Surpriză! Rednic: "M-aş întoarce la Dinamo, dar numai în condiţiile mele. Cu mine antrenor, se simţea şi Negoiţă patron! Dar s-a zgârcit la 2.000 de euro". Totul despre epoca Rednic: cât a cerut să rămână, cum vedea redresarea clublui, ce i-a reproşat Negoiţă

Mircea Rednic îşi făcea bagajele când i-a sunat telefonul mobil. Antrenorul român, abia concediat de la echipa saudită Al-Faisaly după doar 5 etape, a părut însă, în dialogul cu reporterul, mai afectat de situaţia de la Dinamo, decât de ceea ce tocmai a păţit în Arabia Saudită. Din timpul discuţiei cu ProSport, 75% a fost alocat crizei fără precedent de la gruparea „roş-albă“ – ajunsă pe locul 12 în Liga 1 după 11 etape, Dinamo ar merge în barajul de retrogradare/promovare cu formaţia de pe locul 3 din Liga 2 dacă nu va reuşi, până la sfârşitul campionatului, să părăsească această poziţie.

Discuţia despre Al-Faisaly a fost destul de succintă. Rednic şi-a prezentat punctul de vedere, dar partea despre Dinamo l-a aprins pe fostul internaţional, care a jucat cu gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare două semifinale de cupe europene (Cupa Campionilor 1983-1984 şi Cupa Cupelor 1989-1990).

Antrenor al „roş-albilor“, ultima oară, în sezonul 2015-2016, când a terminat sezonul regulat pe locul 2, play-off-ul pe locul 4 şi a jucat finala Cupei României (pierdută la penalty-uri cu CFR Cluj), Rednic a plecat atunci pentru că Ionuţ Negoiţă a considerat că performanţele sunt prea slabe, iar pretenţiile financiare prea mari. Oameni din jurul patronului au saturat spaţiul public, la acel moment, cu informaţii false şi cu insinuări vizându-l pe antrenor.

Rednic spune acum că, pentru a continua la Dinamo, ceruse salariu de 9.000 de euro pe lună şi 10% din profitul realizat de club din vânzarea jucătorilor aduşi de el. Contractele fotbaliştilor, povesteşte antrenorul, erau de maximum 7.000 de euro pe lună, iar echipa se bătea la titlu şi era profitabilă. Acum, salariile au ajuns şi la 10-15.000 de euro, Dinamo e pe loc de retrogradare şi pierde bani.

ProSport: Salut, Mircea. Ce faci?
Mircea Rednic: Salut. Uite, mă pregătesc să plec în Arabia.

Ţi-au reziliat contractul cei de la Al-Faisaly. Ce s-a întâmplat?
Ce să se întâmple, nu s-a întâmplat nimic. Conducătorii n-au mai avut răbdare. Al-Faisaly e un club mic. Au buget de 15-20 de milioane. Niciodată n-au cumpărat jucători. A fost şi o conjunctură. Brazilianul Luisinho s-a accidentat, a jucat un singur meci, doar 70 de minute. Apoi s-a accidentat, acum e internat la o clinică. N-au răbdare! N-au răbdare, asta s-a întâmplat. Echipa joacă, am pierdut trei puncte în ultimele minute de prelungiri, din penalty şi dintr-o lovitură liberă. Ăştia sunt ei, n-au răbdare.

„N-am ce să-mi reproşez. Când am ajuns la Al Faisaly, toţi străinii erau deja luaţi. Nu s-a pus niciodată problema să-l cumpărăm pe Gnohere. Clubul n-are bani“

Când te-au anunţat că nu mai eşti antrenor?
A doua zi, nu după meci. După ce au avut întâlnirea. Eu sunt în ţară acum.

Aha. Deci, nu faţă-n faţă. Ţi s-a spus telefonic.
Nu, nu faţă-n faţă. Păi, de aceea plec acum în Arabia. Acum am discuţia şi rezilierea. Clauzele sunt clare, nicio problemă.

Există clauze…
Bineînţeles că există. Sunt clauze cu ce se întâmplă dacă plec eu şi ce se întâmplă dacă nu mai vor ei. Şi nu a fost din vina mea. Chiar te rog să scrii asta: nu am ce să-mi reproşez! Chiar nu am! Ăştia n-au dat în viaţa lor 10.000 de euro pe un jucător! Eu, când am ajuns acolo, toţi străinii erau cumpăraţi. Singurul jucător străin pe care l-am adus a fost Puljic. Şi asta doar pentru că unul din jucătorii care erau deja acolo s-a accidentat grav. Aşa s-a eliberat un loc! Toţi jucătorii au fost aduşi de ei. N-a fost lot format de mine. E o situaţie... Toţi din Arabia au luat jucători de 10-15 milioane. Şumudică l-a adus pe Budescu, pe 1.000.000. Eu n-am luat nimic. Trei puncte am pierdut în prelungiri. Am avut 3 meciuri în deplasare, din care două au fost cu locul 1 şi cu locul 2. Deci... Eu ştiu ce e acolo. Nu vreau să spun mai mult. Dacă ei aşa au zis, să fie sănătoşi. Nu s-a pus niciodată problema să-l cumpărăm pe Gnohere deoarece clubul n-are bani şi are altă filosofie, iar brazilienii au jucat toţi, cu excepţia celui care s-a accidentat şi e într-o clinică, la recuperare, acum.


Al Faisaly, echipa pe care Mircea Rednic a antrenat-o 5 etape în prima ligă din Arabia Saudită, înainte să fie concediat, se află acum pe locul 11 din 16, cu 4 puncte: o victorie, un egal şi trei înfrângeri. Cele două partide din deplasare cu echipele de pe locurile 1 şi 2 la care face referire tehnicianul sunt Al Nasr (locul 1) – Al Faisaly 2-1, din etapa a doua, şi Al Ahli (locul 2) – Al Faisaly 2-0, din etapa a 5-a. Cea de-a treia înfrângere invocată de Rednic, cea cu ghinion, este Al Hazm – Al Faisaly 2-1 (0-1), gazdele câştigând printr-un autogol marcat de Igor Rossi şi dintr-un penalty transformat în minutul 90+4 de Alemao.


Cât e clauza?
Nu pot să-ţi spun. Dar, oricum, e cât nu câştigam la Dinamo în 5 ani! Aşa că…

„Negoiţă s-a zgârcit, în 2016, la 2.000 de euro. N-am înţeles ce l-a deranjat“

Ce ai de gând să faci după ce reziliezi cu ei?
Nu ştiu. Sincer, am oferte din Belgia. O echipă din prima ligă care e la retrogradare şi una din liga a doua care vrea să promoveze. Dar încă mă gândesc. Acum, încă nu mi-am reziliat contractul, ca să le zic la oameni că sunt liber sau... Dar mă gândesc...

Că tot ai pomenit de Dinamo, chiar am discutat despre tine în emisiunea ProSport Live. S-au făcut doi ani de când Negoiţă nu te-a mai vrut antrenor pe motiv că ai terminat doar pe locul 4 şi că n-ai luat titlul. După ce ai plecat tu, în 2016-2017 au prins play-off-ul la limită, în ultima etapă. În 2017-2018 l-au ratat. Acum, Dinamo e pe 12, pe loc de baraj…
Da… Păi… S-au făcut greşeli… Şi se fac în continuare greşeli. Dacă el s-a zgârcit la 2.000 de euro! În perioada cât am fost eu acolo, se simţea patron! Nu-l înjura nimeni, toată lumea îl lăuda, venea fără frică la stadion… Chiar n-am înţeles ce l-a deranjat. Pentru că toată lumea… E o diferenţă între comision şi procent! Când iei un jucător no name şi după un an îl faci… Cum a fost Mevlja, că era rezervă în Israel şi au luat 1.700.000 de euro, după aceea, pe el


Mircea Rednic a preluat ultima oară Dinamo în vara lui 2015 şi a reuşit să pună capăt unei serii de 11 meciuri fără victorie împotriva rivalilor de la FC FCSB, serie care data din 2011 (9 înfrângeri şi două egaluri, golaveraj  11-28).

În sezonul 2015-2016, cu Rednic pe bancă, Dinamo a întâlnit FC FCSB de 6 ori, fără să mai piardă nicio singură confruntare, deşi diferenţa valorică între loturi rămăsese foarte mare. În acest interval, "roş-albii" i-au eliminat pe rivali în semifinalele Cupei României (2-2 în deplasare, 0-0 acasă).

6 meciuri, 1 victorie, 5 egaluri, 0 înfrângeri, golaveraj 7-5 a avut Dinamo cu Rednic pe bancă, în sezonul 2015-2016, contra rivalilor de la FC FCSB


„Când am fost eu la Dinamo, cel mai mare contract era de 7.000 de euro. Acum dă contracte de 10-15.000 unor jucători care nu merită banii ăştia“

Lucescu avea aceeaşi înţelegere la Şahtior cu Ahmetov, din ce ştiu eu.
Pe vremuri aveau 5% la vânzarea jucătorului. Îl ai pe unul care munceşte un an… Eu vorbesc de jucătorii pe care îi aduceam eu. Să ştii că, atunci când am fost eu la Dinamo, cel mai mare contract era de 7.000 de euro! Săracul, Dumnezeu să-l ierte, Ekeng avea 7.000. M-am rugat de el să semneze şi, până la urmă, i-au dat cel mai mare contract. Restul jucătorilor din lot nu depăşeau 5-6.000 de euro. Când văd acum că dă contracte de 10.000, de 15.000, şi când văd ce se joacă şi ce evoluţii au unii dintre jucători, care nu-şi merită banii ăştia… Atunci îmi pun întrebarea: ce l-a deranjat? De pierdut, el are!

N-aţi terminat pe podium, asta l-a deranjat.
Atunci, în anul acela, nu ne-am forţat, pentru că Dinamo nici n-avea voie să participe în cupele europene. Abia ieşise din insolvenţă. Am terminat campionatul regulat pe locul 2, aproape de Astra (n.r. – 1. Astra – 51 de puncte, 2. Dinamo – 48 de puncte).

Aşa este.
Atunci, chiar l-am înţeles. În iarnă, când ar fi trebuit să facă investiţii, n-a mai vrut să bage bani, pentru că oricum nu jucam în cupele europene. Şi nu avea rost. Dar, după aceea, să te cramponezi, că, vezi-Doamne, erau procente la vânzarea jucătorilor... Care procente puteau să fie sau să nu fie. Şi dacă erau? Tu, ca patron, îl iei pe jucător cu zero bani, dai 50-60.000 pe an salariu şi pe urmă îl vinzi cu 1.000.000 de euro. Păi, nu-ţi convine să dai un 10%, sau cât era? Chiar nu l-am înţeles. Şi acum... Îţi spun sincer, îmi pare rău de miştouri... Că acum am o groază care fac miştouri. Şi chiar nu te simţi bine ca dinamovist! Dacă se vindeau jucători, cine câştiga? El câştiga! Mă rog...

„Veneau la mine şi-mi ziceau: Ce, bă, el bagă banii şi toată lumea vorbeşte de Rednic în sus, Rednic în jos!“

Poate a considerat că ai contract mare.
Eu aveam salariu 7.000 de euro, ce Dumnezeu! Adică am venit cu sufletul! Că am avut tot timpul oferte bune… Dar am zis să ajut, să facem treabă, şi chiar a fost bine! Eu am zis şi atunci, dar Negoiţă e şi un tip influenţabil. Şi sunt foarte mulţi pe lângă el care… Toţi se dau că-i vor binele, că aia… Mai veneau pe la mine şi-mi ziceau: „Ce, bă, că el dă banii şi toată lumea vorbeşte de Rednic în sus, Rednic în jos!“... Mă rog, nu mai contează. Dar, sincer, îmi pare rău de situaţia lui Dinamo. Tot ce a câştigat Negoiţă cu mine a cheltuit în anii ăştia doi, care au urmat. Câţi antrenori a schimbat şi ce salarii a dat. Cu mine erau salariile până în 5-6.000 de euro. Şi se simţea şi el patron. Era aplaudat, venea cu copiii la meci. Acum, săracul, vede meciurile la televizor, în birou la el, în hotel. Sper că nu cu Andone, că atunci, în perioada aia, vedea meciurile cu Andone. Adică era pregătită mişcarea. Mă rog, asta e, eu n-am nimic să-mi reproşez!

Mai există vreo posibilitate să te mai întorci?
Doar în condiţiile mele!


Mircea Rednic, 56 de ani, a jucat la Dinamo între 1983 şi 1991, interval în care a câştigat două titluri (1984 şi 1990) şi trei Cupe ale României (1984, 1986, 1990). După Revoluţie a plecat în străinătate şi a jucat la Bursaspor, Standard Liege (o Cupă a Belgiei în 1993) şi Saint Trond.

A revenit în ţară la chemarea lui Mircea Lucescu, în 1997, la Rapid, cu care a câştigat ca jucător un titlu, în 1999, şi o Cupă a României 1998).
S-a calificat, cu Dinamo, de două ori în semifinalele cupelor europene: Cupa Campionilor 1984 şi Cupa Cupelor 1990.

A jucat 83 de meciuri pentru naţională, cu care s-a calificat şi a jucat la două turnee finale: Euro 1984 şi Cupa Mondială 1990.

Ca antrenor, este unul dintre cei mai de succes români de după Revoluţie. A câştigat titlul cu Rapid în 2003 şi cu Dinamo în 2007, Cupa României cu Rapid în 2002, Supercupa României cu Rapid în 2002 şi 2003.

 

 

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.