REPORTAJ | Amurg galben-negru. Ziua în care fanii au fost atinşi de vraja lui. Întâlnirea cu Roman Weidenfeller prin ochii suporterilor BVB România. ProSport a petrecut o zi alături de campionul mondial din 2014

1 oct 2018 1968 afişări Comentează şi tu Special
REPORTAJ | Amurg galben-negru. Ziua în care fanii au fost atinşi de vraja lui. Întâlnirea cu Roman Weidenfeller prin ochii suporterilor BVB România. ProSport a petrecut o zi alături de campionul mondial din 2014 4 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7969/17537684/1/42812054-341999059703390-1700092353773043712-n.jpg

29.09.2018 este acea zi pe care fanii români ai Borussiei Dortmund nu o vor uita niciodată. Adunarea anuală a fan clubului a fost celebrată alături de o legendă vie, Roman Weidenfeller. Sute de fani s-au adunat la Bucureşti pentru idealul galben-negru. Plini de entuziasm, arzând de dorinţa de a strânge mâna portarului care a făcut istorie 16 ani. Mâinile care au ridicat spre cer Cupa Mondială. Acele mâini care au trecut milimetric pe lângă alt trofeu râvnit, trofeul Ligii Campionilor.

Roman şi-a pus mănuşile la loc de cinste în urmă cu câteva luni, decizând să dea ocazia şi altora să apere ”Zidul Galben”. Tricoul ”Evonik” are un loc bine stabilit de ceva timp, fiind probabil înrămat într-un loc vizibil care să-i păstreze amintirile proaspete. S-a retras, iar clubul l-a răsplătit pentru devotamentul său. A primit o funcţie de birou, îmbracând acum costumul sobru ”nemţesc”, la al cărui buzunar stă ataşat un logo cu inscripţia clubului, BVB.

Dorinţa de a cunoaşte fani împătimiţi care împărtăşesc aceleaşi idealuri cu el l-au motivat să străbată 2.000 de km. şi să păşească pentru prima dată pe pământ românesc. A decis că este momentul să le vorbească şi românilor despre gândurile care te macină după eşecuri şi care nu-ţi dau pace câteva zile bune. Dar şi trăirile pure de după victoriile măreţe care te fac să crezi că ai atins ”scurta nebunie a fericirii absolute”, cum ar spune Nietzsche. Clipele care dau uitării milioanele de plonajoane din milioanele de ore petrecute pe terenurile de antrenament, începute în micuţul oraş Diez.

Ora 10:30. Fanii au pulsul ridicat în aşteptarea lui Roman. Staţia Colţea devine un furnicar galben-negru. Toţi privesc în stânga şi în dreapta în speranţa că-l vor zări în cele din urmă. ”Uite-l!” , spune o voce din mulţime, împreună  cu un gest menit să arate direcţia exactă. Într-adevăr, el era. Poartă o pereche de ”Pume” albe, cu şireturile lejere , jeanşi kaki, un tricou gri, o pereche de ochelari şi o bluză de trening neagră aruncată pe umăr. Se îndreaptă spre oamenii care-l sorb cu privirea şi îi salută, ”Hello everyone!”. Nimeni nu îndrăzneşte să se apropie de el, îl salută şi continuă să-l analizeze vizual.

Liniştea e ”spartă” de un puşti de câţiva ani. Se îndreaptă spre Roman cu o cariocă, cu care probabil îşi exersează aptitudinile de artist din timpul liber, şi i-o întinde. ”Weidenfeller, please!”, arătând spre tricoul cu numărul 11 (purtat de preferatul său, Reus) îmbrăcat în dimineaţa pe care şi-o va aminti cu plăcere la adolescenţă. Portarul îl priveşte, îi zămbeşte, iar grimasa germană ce-i brăzda faţa se transformă într-un zâmbet plăcut . Acesta este semnalul care i-a împins şi pe ceilalţi să nu mai facă ochii mari şi să se minuneze de prezenţa impunătoare a fostului portar. Se apropie cu paşi mărunţi de el, rugându-l să facă o poză sau să le ofere un autograf.

După câteva minute, soseşte autobuzul care trebuie să îi ducă într-un tur al Bucureştiului. Nu este gol. La etajul neacoperit sunt zeci de suporteri care-l strigau pe Roman. Se urcă, în sfârşit. Îi este păstrat un loc în faţă pentru a vedea mai bine locurile capitalei. Deşi este absorbit de telefon şi pare că nu dă importanţă persoanei care-i oferă, în căşti, informaţii istorice, brusc, trăsare când aude ”der Triumphbogen” (Arcul de Triumf ). Buzul se opreşte la semafor şi îl roagă pe cel care l-a însoţit până în România să-i facă o poză. La scurt timp, turul se termină, dar nu oricum, ci cu un selfie făcut alături de fan club, pe care o postează de îndată pe Insta, că deh.... aşa e cool în 2018.

Iz de sărbătoare

Ora 17:30. Mai sunt două ore până la Leverkusen – Dortmund, dar suporterii încep să vină în Half-Time, pub-ul care, peste câteva ore, va deveni neâncăpător pentru sutele de fani aterizaţi din toate colţurile ţării, îndepărtate de altfel. Suporteri din Timişoara, Cluj, Braşov, Galaţi, Brăila sau Suceava au luat cu asalt Bucureştiul pentru adunarea anuală a fan clubulu şi pentru ”special guest”. Toţi sunt încrezători că Borussia va câştiga şi va trece pe primul loc, peste Bayern. Se pariază masiv pe pagina fan clubului care, l-a sfârşitul sezonului, îl va desemna pe norocus ce va fi recompensat cu un tricou al favoriţilor.

Se fac poze, se cântă, se discută pe seama şanselor din acest sezon, de transferurile ratate, cele reuşite...mai simplu, se imaginează, pentru câteva secunde, în poziţia de manager. Atmosfera de sărbătoare începe la intrarea în pub, unde, doi dintre oamenii din ”vechea gardă”, care au pus primele baze ale fan clubului, Andrei şi Vlad, te întâmpină cu o brăţară de cauciuc (inscripţionată cu BVB România) şi o poză cu Roman Weidenfeller. Băieţii sunt îmbrăcaţi adecvat. Nu au tricouri cu ”staff”, ci ”dress code-ul” purtat de restul oamenilor cu care le împărtăşesc idealul. Andrei are un tricou de culoare deschisă cu  numele Fjara pe spate (nu, nu e vorba de Lăcătuş) şi o şapcă cu însemnele clubului. Vlad are un tricou galben, dar nu acesta este detaliul care îl face un fanatik, ci tatuajul de pe braţul stâng, cu Westfalenstadion.

Înăuntru încep să apară afişele şi bannerele, în toate formele posibile şi imposibile, cu Dortmund. Toate pălesc, însă, în faţa unuia. Cel cu stadionul, văzut din interior, de o mărime impresionantă care mai-mai te fac să crezi că te-ai teleportat în Germania.

                               

Pur şi simplu perfect!

Ora 18:30. Roman îşi face prezenţa. Luase o pauză înainte de meci, dar a revenit printre ai lui. Dragoş, unul dintre cei vechi, dă comanda, iar toţi ies afară pentru o poză de colecţie.

Afară se lasă un frig pătrunzător, iar fanii se regrupează  în pub. Widenfeller este luat cu asalt. De această dată, fără reţineri, toţi sar pe el pentru poze şi autografe.  Este relaxat, sobru, dar afişează un zâmbet discret în, probabil, sutele de poze  făcute. Mai este puţin până la începerea meciului, iar Roman primeşte microfonul. Va spune câteva cuvinte despre prima zi în România. Vorbeşte în germană, iar Paul (tot vechi şi el) încearcă să traducă pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu limba lui Kant. Le mulţumeşte tuturor pentru că a avut ocazia să România şi spune că va reveni cu plăcere. Cine ştie?! Poate chiar la adunarea de la anul. Toţi îl aplaudă şi îi strigă numele. El ridică mâna în semn de recunoştinţă şi mulţumire.

Fluier de start. Partida debutează în aplauze acompaniate de cântecele de galerie, învăţate în deplasările din Germania. Entuziasmul din România nu este resimţit la Leverkusen. Dortmund e redusă la tăcere încă din start, iar la pauză, scorul de 0-2, părea că transformă ziua într-un eşec total. Fiecare priveşte în pământ şi se uită cu coada  ochiului la Weidenfeller, care pare detaşat de tot ce se petrece şi se concentrează asupra telefonului.

A doua repriză începe excelent. Borussia stă sus, presează şi, la 20 de minute de la reluare, pub-ul ”explodează”. 1-2, iar suporterii  încep să spere din nou. Dortmund atacă în valuri şi egalează la scurt timp, pentru ca fanii să sărbătoarească. De data aceasta mult mai zgomotos, atrăgând privirile oamenilor care se plimbă liniştiţi prin centrul oraşului, într-o oarecare zi de sâmbătă pentru ei. Până la final, se mai marchează de două ori, iar ceea ce părea ireal după 45 de minute se transformă în minune, 4-2.

Fluier final, Roman acelaşi om neclintit. Parcă ştia ce avea să se întâmple. Stă linştit la separeul care i-a fost pus la dispoziţie. Nici măcar ”You’ll never walk alone”, cântat din toţi porii de români nu îl mişcă din starea sa. Probabil că a avut trăiri mult mai intense în iarbă. Tonul a fost dat de Andu, un puşti de 19, care şi-a luat inima în dinţi, s-a urcat pe scaun, a ridicat fularul şi a început să cânte piesa lui Gerry & The Pacemakers, făcută celebră de fanii lui Liverpool. Totul continuă de aceeaşi manieră pentru următoarele zeci de minute. Sunt orânduite mai multe piese din galerie. Oamenii se îmbrăţisează şi ciocnesc în cinstea Borussiei Dortmund.

 Weidenfeller şi-a ridicat privirea. Face o ultimă analiză cu capul, de la stânga la dreapta, saltă uşor din strâncene, parcă mulţumit de faptul că ”microbul” BVB i-a atins şi pe cei aflaţi în aceeaşi încăpere cu el. Nu mai stă mult, se ridică le face cu mâna celor care îl caută cu privirea şi iese. Nu întârzie să apară un nou cor de aplauze, care îi urmează ultimii paşi în bar. În spatele său, oamenii continuă să sărbătorească. Cu toţii se bucură de ziua de 29 septembrie. Ziua pe care o vor păstra permanent în suflet şi o vor spune cu plăcere tuturor celor care n-au avut şansa să fie parte a poveştii.    

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.