Ziua în care Montserrat Caballe a refuzat să cânte fără Freddie Mercury. ProSport a stat de vorbă cu port-drapelul României la ceremonia de deschidere a JO 1992, festivitate la care marea soprană, decedată sâmbătă, la 85 de ani, a fost protagonistă

8 oct 2018 5192 afişări Comentează şi tu Special
Ziua în care Montserrat Caballe a refuzat să cânte fără Freddie Mercury. ProSport a stat de vorbă cu port-drapelul României la ceremonia de deschidere a JO 1992, festivitate la care marea soprană, decedată sâmbătă, la 85 de ani, a fost protagonistă
  • Montserrat Caballe, soprana de care se leagă unul dintre cele mai importante imnuri din istoria olimpismului, Barcelona, interpretat alături de Freddie Mercury, a murit sâmbătă, la vârsta de 85 de ani.

E 25 iulie 1992. Şi cel mai neînsemnat loc de pe Stadionul Olimpic din Barcelona e ocupat. Întreaga planetă freamătă. Aşteptarea ia sfârşit. E ziua cea mare. Startul. Startul simbolic.

Estadi Olympic Lluis Companys se arată magic. E sărbătoarea de sub ochii lui Juan Antonio Sammaranch, preşedintele CIO, fiul Cataluniei. Membrii delegaţiilor îşi masează muşchii prin buncărele de sub gigantul gri. Au grijă de fiecare detaliu. Unii se îmbrăţişează protocolar cu componenţi ai altor echipe. Pe alţii îi leagă prietenii bine cimentate. E epoca în care fiecare fotoreporter de ocazie din tribune îşi dozează bine cele 36 de poziţii de pe un Canon de aur. Şi fiecare are baterii de schimb. Pentru a surprinde un moment. Sau un idol. Sau pentru un cadru cât mai larg cu furnicarul din arenă.

E ziua în care stegul Bruneiului stă bine strâns în mâinile unicului ei component. Şi ceremonia în care Somalia vine cu două suflete pe portativul care fierbe. România?

173 de speranţe suprind autentic tabloul sportului românesc, la aproape trei ani de la Revoluţie. Sunt mogâldeţele din gimnastică sau cârmăciţa de la 8 plus, băieţii numai inimă şi muşchi din barcă sau de pe saltea. Şi mulţi alţii.

E ziua în care o singură Germanie participă la JO. După patru decenii. Şi ziua în care Ovalul Magic e invadat de mereu-pregătiţii sportivi ruşi. Concurează pentru prima dată sub însemnele Comunităţii Statelor Independente şi pasiunea pentru medalii şi-o întreţin la fel. Sunt la festivitate şi Magic, şi Air Jordan, şi Pippen, şi "Amiralul" Robinson, reuniţi pentru prima dată într-un Dream Team fantastic. E chiar şi Vitali Scerbo. Şi nici prin cap nu avea să-i treacă gimnastului bielorus că va cuceri şase medalii de aur. Patru într-o zi.

E ceremonia în care se împacă mereu diferite culturi. Seara în care rivalitatea e lăsată acasă. Bagajul de şiretlicuri uitat la plecarea din Satul Olimpic. E seara în care ura dispare. E seara în care se împacă reacţia din baschet cu precizia din tir, ambiţia din sporturile nautice cu graţia din gimnastică. E seara în care muzica de operă se împacă cu rockul.


VIDEO Întreaga ceremonie de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Barcelona e în materialul video de mai sus

"Barcelona" e deja hit. Scris de Freddie Mercury alături de Mike Moran încă din 1986, singleul e livrat pe piaţă un an mai târziu. Reflectă dragostea lui Freddie pentru muzica de operă. Şi pentru Montserrat Caballe, soprana despre care Maria Callas spunea... "Numai Caballe!", când era întrebată despre succesoarea sa pe marile scene ale lumii.

"Barcelona" era deja consacrat. S-a răspândit în eter ca unul dintre cele mai mari hituri din cariera solo a genialului interpret şi devine imn al Jocurilor Olimpice. Cu opt luni înaintea startului JO din capitala Cataluniei, Mercury moare, la doar 45 de ani, în casa sa din Kensington.

70.000 de oameni aşteaptă pe arena de pe Montjuic începutul ceremoniei de deschidere a ediţiei la care România avea să cucerească 18 medalii (4-6-8). Şi Montserrat Caballe, marea soprană alături de care Mercury construise o nouă capodoperă muzicală, nu-şi încalcă promisiunea. În ziua în care Mercury a murit, artista născută în Barcelona şi-a spus că nu va mai interpreta alături de nimeni altcineva melodia pe care au unit-o din două studiouri diferite: Londra şi Barcelona. Caballe se ţine de cuvânt. Nu lipseşte de la festivitate, unde aplauzele par a nu fi suficiente la dueturile sale cu Jose Carerras şi Placido Domingo, dar...

Organizatorii apelează la un artificiu artistic. Respectă dorinţa sopranei cu peste 90 de roluri în spectacole de operă şi doar asamblează un material video de prezentare a oraşului pe imnul Jocurilor. O operaţie artistică savant găsită.

Povesteşte pentru ProSport Costel Grasu, portdrapelul României, în seara în care 70.000 de oameni au amuţit în momentul în care "Barcelona" cuplului Freddie Mercury şi Montserrat Caballe a devenit doar coloana sonoră a amestecului de imagini video cu punctele de referinţă ale oraşului.


Costel Grasu şi Nicoleta Grasu, la Europeanul de atletism din 2010, la 18 ani după ce fostul discobol conducea delegaţia României la ceremonia de la JO 1992. Foto Andru NENCIU

Ai fost aproape de Montserrat Caballe...
Cred că vocea ei răsună şi acum în Barcelona. Simţeam o furnicătură pe şira spinării la refren şi ne uitam toţi spre ecranul gigantic. Vocea ei şi vocea lui Freddie parcă îmi făceau plămânii să vibreze, aşa simţeam. Mai aveam şi emoţii, deşi pe vremea aia, la 25 de ani, aveam impresia că pot muta şi munţii din loc. Eram tânăr... Dar să ştii că recitalul sopranei nu a inclus şi "Barcelona". Melodia a fost pusă la început peste un material în care noi toţi, sportivi din toate colţurile lumii, puteam vedea într-un mix locurile impresionante din Barcelona şi secvenţe reprezentative pentru Jocurile Olimpice, pe ecranul arenei.

Ştiai melodia...
Desigur că o ştiam, melodia parcă te făcea să pluteşti. Erau anii în care toţi aveam casete, radiourile făceau paşi mari, toceam casetele video de muzică, le împrumutam. Pentru noi, ca sportivi, era un moment unic, Montserrat Caballe a cântat atunci, din ce-mi amintesc, cu Jose Carreras şi Placido Domingo, iar orele alea parcă le retrăiesc şi acum, de fiecare dată când văd o ediţie a Jocurilor Olimpice.

Acel moment al festivităţii de deschidere îţi creşte şi mai mult dorinţa de a lua o medalie? Îţi ridică şi mai mult nivelul de încredere?
Pentru mine aşa a fost. Dar, am ratat la mustaţă bronzul de la aruncarea discului, clasându-mă pe patru. A fost o experienţă frumoasă. Eram antrenat de marele profesor Ioan Benga. Şi... Cred că dacă nu aş fi aruncat razant, aş fi înălţat mai mult discul, cu siguranţă aş fi luat medalie.

Pe acelaşi stadion, la 18 ani distanţă, la Europeanul din Barcelona, Nicoleta, soţia ta, lua argintul, tot la aruncarea discului.
Mi-a împlinit Nico visul, tot în Barcelona. Uneori visurile ţi se împlinesc prin cei dragi. Aşa cum sper, odată, să mi-l împlinească, la ult alt nivel, fiul meu, Ştefan, care are 15 ani şi 1,98 m, şi practică baschetul. Uneori îi mai spun poveştile mele frumoase. Că am fost şi eu coleg, în 92, cu Larry Bird, cu Michael Jordan, cu Patrick Ewing. Coleg de competiţie.

În Barcelona, poate, se aude şi acum, aşa cum spune Costel Grasu, vocea lui Montserrat Caballe. 173 de sportivi români, componenţi ai delegaţiei de la JO 1992, şi alţi aproape 100 oameni din staff au avut ocazia, acum 26 de ani, să descopere ambitusul celei care fredona cântece de Bach, prin sufragerie, încă de la vârsta de 7 ani.

La 7 ani de la momentul Montjuic, cu Sammaranch în tribune, şi la câteva zeci de minute de mers de vechiul stadion al lui Espanyol, în mai 1999, pe Nou Camp, Montserrat Caballe accepta să interpreteze celebra piesă în deschiderea finalei Champions League, Manchester United - Bayern Munchen 2-1. Acompaniată din înaltul tribunelor de vocea lui Freddie, Caballe a reuşit să-i facă pe cei 80.000 de oameni şi alte miliarde de telespectatori să dezlege încă o dată limbajul muzical al operei.

Luna trecută, Caballe a fost internată la un spital din Barcelona. Avea 85 de ani, iar familia sa a dorit să păstreze discreţia despre boala care o măcina.

De sâmbătă, Montserrat a plecat cu speranţa că-l va întâlni Acolo, Sus, şi pe partenerul alături de care a creat unul dintre cele mai cunoscute hituri legate de sport, "Barcelona", melodia care a învăluit o întreagă ediţie a Jocurilor Olimpice. Una la care delegaţia României încă îşi tăia o felie importantă din setul de medalii.


Deschiderea finalei Ligii Campionilor din 1999 e în materialul video de mai sus

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.