House of Pain. CSM Bucureşti le-a făcut să sufere pe unguroaicele de la Ferencvaros, în primul meci din Liga Campionilor. În boxele Polivalentei s-a auzit Jump Around, Dragana Cvijic a dat de pământ cu adversarele, 36-31. Defensiva "Tigroaicelor" nu a excelat

5 oct 2018 7759 afişări Handbal
House of Pain. CSM Bucureşti le-a făcut să sufere pe unguroaicele de la Ferencvaros, în primul meci din Liga Campionilor. În boxele Polivalentei s-a auzit Jump Around, Dragana Cvijic a dat de pământ cu adversarele, 36-31. Defensiva "Tigroaicelor" nu a excelat

CSM Bucureşti a câştigat în această seară, primul meci din grupele Ligii Campionilor, scor 36-31 (18-13) cu Ferencvaros Budapesta, într-un meci disputat în faţa a peste 4.000 de spectatori care au luat cu asalt Sala Polivalentă. Partida a fost controlată de la început de elevele lui Magnus Johansson, care au construit cu luciditate atacurile. Fie au aglomerat pe centru pentru a destabiliza defensiva pusă la punct de Gabor Elek, fie au mizat pe deschiderea extremelor, care au tranşat fiecare duel pe flancuri. Cu un trident pe linia de 9 m Kurtovic - Lekic - Neagu, campioana României nu a excelat prin blocul defensiv, dar s-a distanţat treptat şi pe fondul anihilării creierului Aniko Kovacsics.

Cristina Neagu a marcat de nouă ori din 15 aruncări, în timp ce Majda Mehmedovic a punctat de opt ori din nouă tentative.

Final de meci. CSM Bucureşti se impune, scor 36-31.

Min.56 Mai sunt mai puţin de 5 minute, Mehmedovic şi Neagu sunt principalele marcatoare ale CSM-ului, cu câte opt goluri. Pena reduce din diferenţă.

Min.49 Johansson cere time-out după ce unguroaicele leagă trei goluri consecutive. Jump around, hitul dătător de energie al celor de la House of Pain, îi merge direct în poigne Amadei Kurtovic, care nu iartă, 30-25.

Min.46 Surpriza CSM-ului e slovena cu tată nigerian Elizabeth Omoregye, care a înlocuit-o pe Andrea Lekic 

Min.44 Cu o apărare arţăgoasă, care se deschide ca un evantai la fiecare atac al maghiarelor, CSM se distanţează succesiv, până la 27-20. Mehmedovic marchează din orice poziţie, Cvijic primeşte a doua eliminare, în condiţiile în care Ferencvaros nu mai are permis de liberă trecere prin axul central al gazdelor.

Min.39 Unguroaicele reduc la patru goluri ecartul, au atacul, însă bâlbâie o minge şi, pe un contraatac şcoală, CSM înscrie prin Amanda Kurtovic. Paula Ungureanu e schimbată cu Jelena Grubisic, show-ul continuă

Min.36 Magnus Johansson e consecvent pe acelaşi 7 de start, cu excepţia Jelenei Grubisic, înlocuită cu Paula Ungureanu. CSM joacă în mare viteză, cu luciditate, şi finalizează bine de pe extrema stângă. Nera Pena conduce atacul maghiarelor, care încearcă frecvent angajarea pivotului olandez Snelder.

Min. 31 A început repriza a doua. Amanda Kurtovic aruncă imparabil şi înscrie primul gol. Snelder reduce din diferenţă, 19-14. CSM a început cu Oana Manea pe pivot

Min.30 Se încheie prima repriză din Sala Polivalentă. CSM a intrat la cabine cu un avans consistent, de cinci goluri, datorită unui final de act inaugural gestionat fără cusur. Cristina Neagu a înscris când trebuia, Cvijic impresionează prin felul în care face ambele faze. Antrenorul CSM-ului a optat bine pentru a o înlocui pe Grubisic cu Paula Ungureanu. De partea cealaltă, Aniko Kovacsics nu a reuşit să găsească breşe în apărarea compactă a gazdelor, Gabor Elek pregferând să o arunce de multe ori în luptă pe Nera Pena.

Min.26 Tigroaicele măresc distanţa, trei goluri diferenţă pe final de primă repriză. Paula Ungureanu i-a luat locul Jelenei Grubisic. Iese la rampă şi Andrea Lekic, poate cel mai bun centru al lumii. Sârboaica aruncă pentru spectacol, de pe picioare, 17-11

Min.23 Ferencvaros începe să citească acţiunile gazdelor. CSM mizează mult pe jocul cu pivotul, pentru că extremele par imobile în acest prim act. Agresivă, jucând la limita regulamentului, defensiva maghiarelor începe să blocheze morişca pusă la punct de Andrea Lekic şi colegele ei. Valeriu Argăseală e un mare iubitor de handbal, se inspiră de la CSM pentru FCSB.

Min. 18 Maghiarele reduc din diferenţă după câteva nesincronizări în atac şi în defensivă. Nera Pena îşi valorifică bagajul enorm tehnic, Mehmedovic ratează din unghi extrem de închis. CSM mizează pe o linie de 7 m stelară, cu Amanda Kurtovic - Andrea Lekic - Cristina Neagu.

Min.15  Gabor Eles cere time out, la 6-10, după ce Cristina Neagu transformă o lovitură de la 7 m obţinută de Dragana Cvijic

Min.10 CSM conduce cu 7-4, graţie unor intervenţii providenţiale ale Jelenei Grubisic. Cu o defensivă solidă, croata poate face minuni. Tigroaicele încearcă să ducă poziţionalul până în pasiv pentru a găsi cele mai bune culoare. Toate speranţele maghiarelor stau în coordonatoarea lor de joc.

Min. 4 Gazdele se desprind, scor 3-1. Hornyak şi Snelder sunt alte două jucătoare cheie ale adversarelor Tigroaicelor. Au venit şi fanii maghiari în Polivalentă. O posibilă cheie pentru asigurarea victoriei stă în anihilarea centrului Aniko Kovacsics, jucătoare care în urmă cu aproape 10 ani juca cu Gyor în bătăliile cu Oltchim Râmnicu Vâlcea

Min. 2 Mehmedovic deschide scorul, 1-0 pentru CSM, după ce a croşetat apărarea unguroaicelor. Aniko Kovacsics e cea mai valoroasă jucătoare a maghiarelor

Min. 1 A început meciul din Sala Polivalentă. Sunt 4.000 de spectatori în tribune.


CSM Bucureşti porneşte ca a doua favotită la câştigarea Ligii Campionilor în acest sezon, după rivala Gyor. Primul pas al campioanei României în tentativa de a se califica pentru al patrulea an la rând în Final Four poate fi făcut vineri, de la ora 18:30, când „tigroaicele” vor înfrunta FTC Rail Cargo, a doua echipă ca valoare din Ungaria, în primul meci din cadrul Grupei D.

Cele două formaţii au fost adversare în sferturile de finală în 2017, CSM Bucureşti reuşind să câştige atunci ambele manşe, cu 30-25 în România şi cu 27-26 în Ungaria. De la acele meciuri, în ambele echipe au survenit destule modificări, CSM şi FTC sunt şi la primul meci în Europa în seznul actual, dar cu siguranţă orgoliile s-au păstrat şi sunt toate şansele pentru un joc intens.

CSM Bucureşti nu a jucat grozav la debutul sezonului în România, dar va afla cu această ocazie cam pe unde se află, după cele şase achiziţii efectuate în vară plus antrenorul Magnus Johansson.

„Sunt nerădbător. Mă bucur că toată lumea este bine, jucătoarele sunt sănătoase. Cel mai greu meci din grupă este acesta cu FTC, dar este bine că jucăm acasă şi avem publicul de partea noastră. Suntem printre favoriţii la câştigarea titlului în Liga Campionilor, este ţelul nostru, pentru asta ne antrenăm zi de zi”, a susţinut Magnus Johansson, antrenorul CSM Bucureşti.

FTC a luat un start lansat pe plan intern, cu şase victorii la cel puşin 10 goluri din tot atâtea meciuri. Echipa oaspete are însă destule probleme de lot. Pena şi Klivinyi nu sunt apte, iar Szikora şi Klikovac vor absenta pe o perioadă mai lungă.

„În mod evident, reprezentanta României are prima şansă să câştige, dar încercăm să surprindem. Ceea ce am făcut în acest sezon de până acum nu a fost rău, dar meciurile cu adevărat dificile abia acum urmează. Nu vreau să-i jignesc pe adversarii noştri de până acum, dar deocamdată am câştigat fără probleme, la diferenţe mari. La Bucureşti, sarcina noastră va fi cu totul diferită. Vom arăta cu adevărat cam pe unde ne aflăm, care este situaţia noastră actuală. Aştept asta cu nerăbdare”, a declarat Gabor Elek, antrenorul echioei FTC înaintea acestei întâlniri.

CSM Bucureşti în cifre

4 jucătoare care au câştigat Liga Campionilor în 2016 se mai regăsesc azi în lotul CSM Bucureşti: Oana Manea, iulia Curea, Bianca Bazaliu, Jelena Grubisic

6 transferuri a efectuat CSM Bucureşti în vară: Mădălina Ion, Elizabeth Omoregie, Barbara Lazovic, Jovanka Radicevic, Dragana Cvijic şi Andrea Lekic. Ultimele trei deţin deja în palmares trofeul Ligii Campionilor. Radicevic şi Lekic au câştigat titlul cu Gyor, iar Cvijic, cu Buducnost

4 sezoane adună CSM Bucureşti în Liga Campionilor şi de fiecare dată a început cu un alt antrenor. Mette Klit (2015), Jakob Vestergaard (2016), Helle Thomsen (2017) şi Magnus Johansson (2018, acum). Interesant este faptul că de fiecare dată echipa a terminat sezonul cu un alt ”principal”. Per Johansson este singurul care a încheiat două sezoane, în 2017 şi 2018, el având de fiecare dată câte un mandat de 2 luni.

14 sezoane a adunat Jovanka Radicevic în Liga Campionilor, cu trei echipe diferite, Buducnost, Gyor şi Vardar Skopje. La CSM Bucureşti, extrema dreaptă va atinge o bornă rotundă – 15 sezoane

694 de goluri a marcat Andrea Lekic în Liga Campionilor. Din acest punct de vedere este cea mai prolifică handbalistă din lotul CSM Bucureşti

70,5 goluri este media golurilor înscrise de Cristina Neagu pe sezon în Liga Campionilor, pentru Oltchim, Buducnost şi CSM Bucureşti. Ea este cea mai eficientă ”tigroaică”. De altfel, ea a şi câştigat de două ori titlul de golgheter al competiţiei

2 trofee de golgheter au poposit în curtea CSM Bucureşti în cele trei sezoane disputate în această competiţie, Isabelle Gullden (2016), plecată în vară la Brest Bretagne, şi Cristina Neagu (2018).

Ştiaţi că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.