Simona Halep s-a retras de la Turneul Campioanelor! ”A fost o decizie dificilă, dar este mai bine pentru sănătatea mea”. Darren Cahill a fost sută la sută pentru retragere

18 oct 2018 7927 afişări Tenis
Simona Halep s-a retras de la Turneul Campioanelor! ”A fost o decizie dificilă, dar este mai bine pentru sănătatea mea”. Darren Cahill a fost sută la sută pentru retragere

Simona Halep s-a retras de la Turneul Campioanelor, anunţă site-ul oficial al WTA. Locul româncei va fi luat de Kiki Bertens. Anunţul a fost făcut azi, chiar din Singapore. Ea ajunsele la faţa locului încă de acum 2 zile.

  • Simona Halep s-a retras în această săptămână şi de la turneul WTA de la Moscova din cauza problemelor medicale

Diagnosticată în urmă cu două săptămâni cu hernie de disc, liderul mondial nu îşi poate duce la capăt actualul sezon, aşa cum s-a întâmplat în anii precedenţi. ”Decizia a fost dificilă. Este întotdeauna dificil să mă retrag de la un turneu mare. De fapt, cred că este pentru prima oară în viaţa mea, deci a fost o decizie dificilă, dar este mai bine pentru sănătatea mea”, a delarat Simona Halep pentru WTA Insider.

"Darren a fost sută la sută pentru retragere, pentru că este îngrijorat de problemele pe care le am la spate. Mi-a spus că mai întâi este vorba despre sănătate. Întotdeauna a procedat aşa cu mine. de când am început, deci era mai sigur decât mine că trebuia să renunţăm. A fost de acord cu asta că mi-a fost mai uşor să iau decizia”, a mai spus Halep.

Liderul mondial a vorbit şi despre starea ei de sănătate: ”Spatele meu nu este OK, nu m-am mai antrenat de patru săptămâni, nu sunt gata sa concurez la acest nivel! Simt încă dureri, nu e uşor să merg pe teren şi să concurez în acest moment”.

Acest turneu este unul dintre cele mai importante, deoarece sunt doar opt jucătoare şi arată cât de bine ai lucrat anul acesta. A însemnat atât de mult, pentru că m-am calificat 5 ani la rând, însă mă simt tristă ca nu pot concura. Din cauza formatului, fiecare meci jucat aici este ca o finală, este foarte dificil şi trebuie să fii sută la sută de fiecare dată”, a decalrat românca.

Chiar dacă s-a retras de la Turneul Campioanelor, Simona Halep nu mai poate pierde locul 1 mondial la sfârşitul acestui an. Ea va termina pe această poziţie pentru al doilea an consecutiv. Iar de luni, românca va intra în top 10 all-time la numărul de săptămâni petrecute în fotoliul de lider, cu 51 de săptămâni, urmând să o egaleze pe Viktoria Azarenka.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.