Dezastru pentru Niko Kovac la Bayern! A fost atacat de vedeta echipei după ce a pierdut complet vestiarul: "Aici nu suntem la Frankfurt"

5 oct 2018 7364 afişări Campionate Externe
Dezastru pentru Niko Kovac la Bayern! A fost atacat de vedeta echipei după ce a pierdut complet vestiarul: "Aici nu suntem la Frankfurt"

Bayern Munchen nu trece prin cea mai bună formă, de la începutul sezonului, iar acest aspect începe să se resimtă şi în jurul fotbaliştilor bavarezilor. După pasul greşit făcut cu Ajax în grupele Ligii Campionilor, scor 1-1, şi după ce au ajuns pe locul secund în Bundesliga, nervii au cedat în vestiar.

Conform Bild, James Rodriguez e primul fotbalist care l-a atacat pe antrenorul Niko Kovac, într-o scenă care s-a petrecut săptămâna trecută, când tehnicianul lipsea: „Aici nu suntem la Frankfurt (n.r. – fosta echipă a lui Kovac)”.

Iar motivele pentru care columbianul a lansat un astfel de atac au fost aflate de jurnaliştii germani. Mijlocaşul a fost din nou rezervă în remiza lui Bayern Munchen de pe teren propriu cu Ajax, scor 1-1, şi şi-ar dori să părăsească echipa campioană.

De asemenea, o parte din vestiarul lui Bayern nu ar fi de acord cu modul în care Kovac comunică. Antrenorul vorbeşte în croată cu staff-ul său, aspect pe care jucătorii îl văd ca pe o lipsă de respect atunci când Kovac ia legătura cu secundul Robert Kovac, antrenorul cu portarii Toni Tapalovic şi directorul sportiv hasan Saihamidzic.

În plus, fotbaliştii nu sunt mulţumiţi de tactică pe care Kovac o propune la campioana Germaniei, mai ales după ce pe la echipă au trecut antrenori precum Jupp Heynckes şi Pep Guardiola.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.