Circ la Dinamo! "Câinii" nu s-au înţeles cu Mircea Rednic. Cine ar urma să vină

14 oct 2018 57497 afişări Liga 1
Circ la Dinamo! "Câinii" nu s-au înţeles cu Mircea Rednic. Cine ar urma să vină

Fostul antrenor al Stelei, Dumitru Dumitriu, face anunţul de care se temeau toţi suporterii dinamovişti. Acesta spune că Mircea Rednic nu s-ar fi înţeles cu Dinamo, formaţie care l-a demis pe Claudiu Niculescu în cursul zilei de ieri pentru a-i face loc ”Puriului”.

”Clau-gol” l-a înlocuit pe Florin Bratu la ”cârma” echipei, dar a stat doar trei meciuri pe banca lui Dinamo. Dumitriu lansează o variantă incredibilă: ”Bratone” va reveni la echipă.

”E o chestie ciudată, aştept şi eu cu nerăbdare să văd finalizarea acestei acţiuni. Din ce spun toţi, Bratu va reveni. Eu cred că nu va reveni, se pare că nu s-au înţeles total cu Rednic”, a spus Ţiţi Dumitriu pentru Telekomsport.

Dinamo este pe locul 12, antepenultimul din Liga 1 Betano, cu două etape înainte de finalul turului sezonului regulat. Următorul meci din campionat este pe teren propriu, împotriva celor de la Dunărea Călăraşi.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.